Simona Ionescu / Redactor Șef

Are puteri miraculoase, iar cine îl are este ocrotit de orice rău. Tot ce nu ați știut niciodată despre Potirul Sfânt

Are puteri miraculoase, iar cine îl are este ocrotit de orice rău. Tot ce nu ați știut niciodată despre Potirul Sfânt
Printre celebrele obiecte despre care se spune că datează din perioada Mântuitorului face parte și Potirul Sfânt, a cărui istorie este tulburătoare.

Împodobit cu pietre roșii de agat roșu și fixat în cadru de aur, cu nenumărate bijuterii, care i-ar fi fost adăugate în perioada Evului Mediu, se crede că Sfântul Potir ar fi păstrat în capela de aur a Sfântului Graal, în Catedrala gotică din Valencia. Acesta se spune că a fost folosit al Cina cea de Taină a lui Hristos, apoi a fost luat de Sfântul Petru la Roma. Ulterior a ajuns la un soldat al Vaticanului, iar în final și-a găsit locul în Valencia.

Testul cu carbon atestă că a fost fabricat între anii 300 î.Hr. și 100 î.Hr.

Despre Potirul Sfânt s-au spus multe lucruri, dar testele cu carbon din anul 1960 au arătat clar că acesta a fost fabricat în Orientul Mijlociu, între anii 300 î.Hr. și 100 î.Hr., motiv pentru care specialiștii spun că e foarte posibil să se fi fost folosit de însuși Mântuitorul, așa cum spune tradiția.

Apostolii lui Iisus l-au ascuns în subteranele Ierusalimului

O altă tradiție spune despre Cavalerii Templieri nu ar fi descoperit niciodată Graalul sau Chivotul Legii. A existat și un motiv: rețeaua subterană de sub Orașul Sfânt era foarte întortocheată, acesta fiind locul unde ar fi putut fi ascuns un asemenea lucru atât de valoros.

Tot legenda susține că apostolii Mântuitorului ar fi cunoscut locația Chivotului legii și ar fi ascuns Graalul în același loc. Să fie acesta motivul pentru care guvernul din Israel nu permite nici un fel de săpături? Mai există și o altă teorie potrivit căreia Sfântul Potir ar fi fost ascuns de americani, care l-ar fi pus la Fort Knox din Kentucky.

Mai există și o altă teorie, potrivit căreia Sfântul Graal ar fi îngropat la baza celui mai mare stâlp din capela Rosslyn din Scoția, fie în cripta familiei Sinclair, dar urmașii lui William Sinclair, care sunt posesorii capelei, nu acceptă niciodată ca cineva să cerceteze cripta plină de mister.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre