Cum este însă să completați aroma ciocolatei cu cea de chilli, iute? Dacă nu ați încercat până acum, merită să vă lăsați inspirați de rețeta Lianei Sabău publicată în blogul său, Pe masa din bucătărie. Liana e pasionată de gătit și nu se sperie de combinații mai puțin obișnuite. De fiecare dată rezultatul e senzațional.
Așa e cazul și acestui tort de ciocolată cum nu ați mai pomenit, care conține și boia iute. Pentru a prepara prăjitura, trebuie să urmăriți lista ingredientelor și pașii. Veți vedea, nu e deloc complicată. Pregătirea și prepararea durează cam o oră, iar aportul caloric, pe porție, e de 498 de calorii.
Ingrediente pentru tort de ciocolată cu boia iute
Pentru tort: 300g ciocolată neagră,
125g unt,
150g zahăr pudră,
6 ouă,
6 linguri de must,
1/2 linguriță praf de chili.
Pentru decor: cacao amară,
Praf de chilli
Mod de preparare
Topește la bain-marie untul și ciocolată ruptă bucăți. Bate gălbenușurile cu jumătate din zahăr până când obți o compoziție spumoasă. Încorporează ciocolată topită în gălbenușuri și, amestecând continuu, toarnă mustul și chili pul biber de la Kotanyi. Bate albușurile spumă tare cu restul de zahăr și încorporează-le ușor în compoziția de ciocolată. Toarnă într-o formă rotundă cu pereți detasabili unsă cu unt și tapetata cu făînă sau cu hârtie de copt.
Coace 30 de minute în cuptorul încălzit la 180 de grade C, apoi încă 10 minute la 120 grade C. Se umflă tare la copt, mai să iasă din tavă afară, apoi se lasă. Când este gata, stinge focul și lasă tortul să se odihnească în cuptor câteva minute, apoi scoate-l din formă. Când s-a răcit, pudrează tortul de ciocolată cu cacao și chili și servește-l tăiat felii.
Sfat: Pentru obținerea unui gust mă delicat, poți înlocui ciocolată de menaj cu ciocolată aromată cu boia iute. În acest fel, deși gustul de boia iute va își în evidență, preparatul nu va fi totuși prea picant.
Sursa: Pe masa din bucătărie
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook