Simona Ionescu / Redactor Șef

Atenție! Vaccinurile împotriva COVID-19 nu vor pune capăt pandemiei. Ce au anunțat experții OMS

Atenție! Vaccinurile împotriva COVID-19 nu vor pune capăt pandemiei. Ce au anunțat experții OMS
Se pare că oamenii și-au format o percepție greșită despre modul în care se va încheia pandemia. Coronavirusul a creat o isterie uriașă la nivel global, iar responsabilii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-au manifestat îngrijorarea faţă de modul în care sunt privite progresele înregistrate în conceperea vaccinurilor împotriva COVID-19.

Cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au avertizat că mai avem un drum lung până la sfârșitul pandemiei. Cu toate că sunt înregistrate progrese în conceperea vaccinurilor împotriva COVID-19, în spitale „este cum nu se poate mai greu’”.

„Progresele vaccinurilor ne dau tuturor o speranţă şi acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului. Totuşi, OMS este îngrijorată de o percepţie în creştere că pandemia COVID-19 s-a încheiat. Pandemia încă mai are un drum lung de parcurs”, a declarat directorul general al acestei organizaţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Reuters şi AFP. 

Mare atenție la respectarea măsurilor de prevenție împotriva COVID-19

Tedros Adhanom Ghebreyesus a avertizat publicul că este absolut necesar ca măsurile de prevenție să fie respectate în continuare. Spitalele, unităţile de terapie intensivă şi personalului sanitar lucrează la foc continuu și au asupra lor o presiune enormă.

„Ştim că a fost un an greu şi că oamenii au obosit, dar în spitale care lucrează la sau peste capacitate este cum nu se poate mai greu. Adevărul este că în prezent multe locuri se confruntă cu o transmitere ridicată a virusului, ceea ce pune o presiune enormă asupra spitalelor, unităţilor de terapie intensivă şi personalului sanitar”, a spus directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

La rândul său, directorul OMS pentru Europa, Mike Ryan, a subliniat că „vaccinurile nu înseamnă zero COVID’” şi doar acestea singure nu vor fi de ajuns pentru a pune capăt pandemiei. 

„Am atins (…) un punct de inflexiune al pandemiei. Le cerem oamenilor să continue să facă eforturi”, a mai spus el.

Când vor fi vaccinurile disponibile pentru populaţie 

Experţii OMS sunt de acord că vaccinurile vor fi un instrument puternic împotriva acestei pandemii, dar amintesc că ele vor fi disponibile pe scară largă pentru populaţie numai după vaccinarea lucrătorilor sanitari şi a categoriilor de risc.

De asemenea, directorul general al OMS a îndemnat guvernele să-şi planifice de pe acum campaniile de vaccinare, asigurându-se că au personalul necesar, facilităţile de stocare a vaccinurilor la temperaturi foarte scăzute şi reglementările necesare.

E obligatoriu să faceți asta dacă ați fost bolnavi de COVID-19

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre