Bill Cosby nu iese din închisoare. A pățit-o ca Dragnea: este din vina lui, spun autoritățile

Bill Cosby a fost încarcerat în 2018, principala acuzație fiind asaltul asupra unei femei pe nume Andrea Constand, în 2004. Totodată, peste 50 de femei au depus plângeri împotriva actorului, portretizându-l ca un prădător și un violator. Acum s-a aflat că Bill Cosby nu iese din închisoare încă, deși ar fi vrut asta. Actorul a fost condamnat la minim 3 ani de detenție și maxim 10 ani.
Un juriu din Pennsylvania l-a găsit atunci vinovat pe cel ce fusese până atunci „îndrăgitul actor Bill Cosby” de toate acuzaţiile: drogare și molestare a unei femei. Cunoscut ca tatăl iubitor din emisiunea „The Cosby Show”, unul din cele mai îndrăgite seriale ale anilor ’80, Cosby a spus că toate întâlnirile au fost consensuale. Probele aduse în fața instanței au demonstrat contrariul.
Anul 2020 a fost unul greu în detenție pentru actorul de 83 de ani. Acesta a depus cereri prin avocații săi pentru a beneficia de eliberare condiționată. Fără succes însă, căci răspunsul a fost un vehement „nu”. Iar vina se pare că este chiar a lui Cosby, care insistă că este nevinovat și astfel refuză să participe la o serie de cursuri obligatorii numite „Cursuri pentru prădători violenți”.
„Ni s-a adus adus la cunoștință faptul că, în ultimele luni, membrii comisiei de eliberare condiționată a statului PA s-au întâlnit cu Bill Cosby și au afirmat empatic,„ dacă el nu participă la cursurile SVP [Predator cu violență] nu va fi eliberat condiționat”, se spune într-o declarație pe rețelele sociale ale actorului.
„Domnul Cosby și-a proclamat vehement nevinovăția și continuă să respingă toate acuzațiile aduse împotriva sa, ca fiind false, fără dovada pură a niciunei dovezi. Astăzi, domnul Cosby continuă să aibă speranța că Curtea Supremă de Stat din Pennsylvania va emite un aviz să-i anuleze condamnarea sau să-i garanteze un nou proces ”, mai arată declarația.
De asemenea, lui Cosby i s-a refuzat eliberarea condiționată din cauza unei recomandări negative făcute de Departamentul pentru corecții și a lipsei unui plan de eliberare condiționată din partea actorului, confirmă comisia de stat pentru condiționare.
Pentru un motiv asemănător nu a fost pus în libertate nici Liviu Dragnea, joi. Magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 a spus că Liviu Dragnea îndeplineşte fracţia de 2/3 din pedeapsă, necesară pentru a fi eliberat condiţionat, însă, din analiza coroborată a situaţiei personale a fostului lider PSD, instanţa nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Foto: Facebook
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook