Brad Pitt nu se mai ascunde acum și își prezintă tuturor noua iubită, cu care are o relație ce durează deja de un an. Între cei doi există o diferență de 27 de ani, ceea ce nu reprezintă un impediment. Îndrăgostit cu adevărat, după un an în care a păstrat relația discretă, Brad Pitt o prezintă acum pe Ines de Ramon, drept „iubita lui”, semn că relația a fost, în sfârșit, bine definită .
Potrivit People, actorul, în vârstă de 59 de ani, o prezintă pe Ines, în vârstă de 32 de ani, ca fiind „iubita lui”. „Aceasta este prima relație adevărată a lui Brad de la divorț, a declarat o sursă pentru site. El o prezintă ca fiind iubita lui. Este minunat să-l văd că îi e bine. Ines îl face foarte fericit”.
Brad Pitt o prezintă tuturor pe noua sa iubită
Iubita lui Brad Pitt l-a însoțit pe acesta, cel mai recent, la cea de-a 12-a ediție anuală a Galei Art+Film a LACMA din Los Angeles, unde s-au distrat „de minune”, potrivit sursei citate.
„Sunt foarte fericiți și petrec foarte mult timp împreună. Se bucură unul de compania celuilalt și s-au distrat de minune împreună la gală”, a împărtășit persoana din interior.
Totuși, cei doi nu au pozat împreună la eveniment, dar toată lumea i-a văzut ca pe un cuplu, afectuoși unul cu altul, „râzând și glumind cu toți cei din jurul lor”.
Iubita lui Brad Pitt petrece aproape tot timpul ei liber în compania celebrului actor de la Hollywood, au mai dezvăluit surse de presă. Mai mult, frumoasa economistă își dovedește dragostea față de iubitul ei purtând, la gât, de câteva luni, un colier care îi poartă inițiala prenumelui, „B”. Acum s-a aflat și că ea a devenit în mod special „foarte apropiată” de „cercul de prieteni intimi” ai lui Pitt, scrie Daily Mail.
Brad Pitt și noua iubită, un an împreună
Primele indicii despre relația dintre Ines și Brad au apărut în noiembrie 2022. În vârstă de 32 de ani, Ines Ramon a mai fost căsătorită, tot cu un actor – Paul Westely, din Jurnalele vampirilor.
Ines de Ramon lucrează în industria bijuteriilor, după ce a absolvit Universitatea din Geneva în 2013 cu o licență în administrarea afacerilor. Ea deține, de asemenea, o certificare de antrenor de sănătate nutrițională de la Institutul pentru Nutriție Integrativă. Cu toate acestea, cea mai mare parte a experienței profesionale a lui de Ramon a fost în industria bijuteriilor. Potrivit profilului ei de pe LinkedIn, ea a deținut anterior funcții în departamentul de bijuterii de la Christie’s și la bijutierul elvețian de lux De Grisogono.
De Ramon lucrează în prezent ca șef al comerțului cu ridicata pentru marca de bijuterii din L.A. Anita Ko Jewelry, care numără vedete precum Hailey Bieber, Kourtney Kardashian și Mandy Moore printre fanii săi. Foarte frumoasă și cu un corp de fotomodel, în februarie 2022 Ines de Ramon a apărut chiar într-o campanie foto pentru această marcă, pe care a împărtășit-o pe Instagram.
Copiii nu au cunoscut-o personal pe iubita lui Brad Pitt
Au trecut șapte ani de când Pitt s-a despărțit de soția sa, Angelina Jolie, în vârstă de 48 de ani, cu care a crescut șase copii. De atunci, ei au fost implicați într-o dispută foarte publică și controversată privind custodia acestora și împărțirea averii. Fostul cuplu – care s-a despărțit în 2016 – îi are pe Maddox, 22 de ani, Pax, 19 ani, Zahara, 18 ani, Shiloh, 17 ani, și gemenii Vivienne și Knox, 15 ani. Brad Pitt nu le-a prezentat-o încă pe iubita sa, Ines de Ramon.
O persoană din apropierea cuplului a susținut pentru Us Weekly că Brad Pitt nu este încă pregătit. „Nu este vorba că nu o iubește pe Ines, ci doar că vrea să se asigure că această relație merge departe înainte de a face pasul major”, a adăugat sursa. Persoana din interior a remarcat, de asemenea, că nu le-a prezentat copiilor săi niciuna dintre femeile cu care s-a întâlnit de-a lungul anilor ce au urmat divorțului de Angelina Jolie. Pitt „nu se grăbește să împingă lucrurile decât dacă se desfășoară organic”, a continuat sursa.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook