Simona Ionescu / Redactor Șef

Breaking News! Robotul NASA Perseverance ajunge azi pe Marte. Unde se poate urmări evenimentul. LIVE VIDEO

Breaking News! Robotul NASA Perseverance ajunge azi pe Marte. Unde se poate urmări evenimentul. LIVE VIDEO
Robotul NASA pe nume Perseverance, a ajuns în orbita planetei Marte astăzi. A fost trimis acolo pentru a analiza mediul și a desfășura activități de investigare. Unde se poate urmări evenimentul.

În urmă cu șapte luni, NASA a trimis spre Marte un robot performant care urmează să desfășoare diverse activități științifice pe suprafața planetei. Robotul NASA Perseverance va amartiza (n.r. a lua contact cu suprafața planetei Marte) în Craterul Jezero, o deltă antică de pe suprafața marțiană, peste aproximativ o oră. Printre obiectivele misiunii se numără colectarea de mostre, prima decolare a unui elicopter pe altă planetă decât Terra. Dar și căutarea de semne ale vieții antice pe a patra planetă de la Soare.

Conform managerului adjunct al misiunii, totul se desfășoară conform planului. ”Totul funcționează perfect cu Perseverance. Nava spațială este concentrată, echipa este concentrată și suntem pregătiți de amartizare”, a spus Jennifer Trosper, manager adjunct al misiunii Perseverance. 

Robotul NASA Perseverance are și un elicopter la bord 

Perseverance va intra în atmosfera planetei vecine atingând viteze de 19.500 de kilometri la oră, timp în care se vor scurge așa-zisele șapte minute de teroare. Pe parcursul acestui proces, robotul va îndura temperaturi extreme până ce parașutele care rezistă la viteze supersonice se vor deschide. Odată ce va atinge solul, tehnicienii proiectului NASA Perseverance vor analiza datele transmise de pe Marte pentru a stabili starea de „sănătate” a roverului și pentru a începe procedurile de punere în funcțiune a acestuia.

La bord se află și elicopterul Ingenuity, care va fi primul elicopter pregătit să zboare pe suprafața marțiană. Elicopterul Ingenuity, așezat la loc sigur sub roverul Perseverance, cântărește în jur de 1,8 kilograme pe Pământ. Fuzelajul său este de mărimea unei cutii cu șervețele. Dacă misiunea va avea succes, astfel de tehnologii și experiența zborului unui elicopter pe o altă planetă ar putea permite dezvoltarea altor vehicule zburătoare. Lucru util pentru viitoarele misiuni umane și robotice pe Marte.

Evenimentul poate fi urmărit LIVE, pe canalul NASA, începând cu ora 21:30, ora României. 

 

Foto: Facebook

A mai apărut un monolit. Ce reacție ciudată au avut băștinașii

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre