În vârstă de 75 de ani, soția regelui Charles al III-lea este vaccinată inclusiv cu o doză booster. Ea a mai avut covid și anul trecut, tot în luna februarie iar acum s-a îmbolnăvit din nou. Potrivit comunicatului oficial, regina consort se odihnește și „are o stare de spirit bună”, dar „este dezamăgită că nu poate participa la angajamentele din această săptămână, așa cum a fost planificat”.
Regina consort Camilla urma să viziteze mâine școala de balet Elmhurst din Edgbaston, cu ocazia celei de-a 100-a aniversări, și o bibliotecă din Telford pentru a mulțumi personalului pentru contribuția adusă comunității prin intermediul grupului de voluntariat „Read Easy”.
Palatul Buckingham a dat vestea
„După ce a prezentat simptome asemănătoare unei răceli, Majestatea Sa Regina Consoartă a fost testată pozitiv cu virusul care cauzează COVID-19, a anunţat Palatul Buckingham într-un scurt comunicat de presă. Cu mult regret, ea şi-a anulat toate angajamentele publice din această săptămână şi a prezentat scuzele sale sincere tuturor persoanelor care urmau să asiste la ele”.
Britanicii se roagă pentru sănătatea soției regelui lor. „Îi trimitem rugăciuni Majestății Sale!”, au scris aceștia pe rețelele de socializare. Mult timp, în trecut, britanicii nu au agreat-o pe Camilla, amanta de-o viață a lui Charles, care i-a devenit soție în anul 2005.
Potrivit dorinţei exprese a reginei Elisabeta a II-a, Camilla a devenit regină-consort atunci când Charles a devenit rege după decesul mamei sale, pe 8 septembrie 2022. Astfel că, în luna mai, în momentul încoronării, Camilla va fi și ea încoronată, alături de regele Charles al III-lea. Ceremonia a fost programată să aibă loc pe 6 mai la Abaţia Westminster din Londra.
Camilla și Charles, militanți pro-vaccinare
Potrivit unor surse regale, citate de BBC, săptămâna aceasta nu sunt planificate schimbări în angajamentele regelui Charles al III-lea. El și soția sa i-au îndemnat pe britanici să facă vaccinul împotriva Covid-19. Ultimele date arată că aproximativ 96% dintre persoanele din grupa de vârstă 75 – 79 de ani a Camillei sunt vaccinate în Marea Britanie, iar 78,7% au fost vaccinate cel mai recent cu trei până la şase luni în urmă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook