Budincă din brânză fără făină

Rețeta e fără făină, dar dacă nu doriți să folosiți amidon, puteți să folosiți. De asemenea, pentru a obține o variantă dietetică, zahărul îl putem înlocui cu alt îndulcitor. Putem adăuga fructe după preferință și sezon. Budinca din brânză fără făină se prepară foarte ușor și rapid.
500 g brânză de vaci, 4 ouă, 100 ml lapte, 40 g amidon de porumb sau de cartofi, 1 pachet zahăr vanilat, 150 g zahăr (puteți pune și mai puțin).
Primul pas pe care îl vom face este să separăm albușurile de gălbenușuri. Ouăle trebuie să fie reci. Vom pune într-un vas brânza, gălbenușurile, laptele, jumătate din zahăr, amidonul și zahărul vanilat. Vom mixa ( 5 – 7 minute) totul cu blenderul astfel încât să evităm la maxim cocolașele.
Vom bate separat albușurile până se va obține o spumă densă, cu mixerul, împreună cu cealaltă jumătate din zahărul rămas. Vom adăuga peste albușuri treptat câte o lingură din compoziția de brânză. Vom amesteca atent amestecul cu o spatulă, fără însă a insista prea mult.
Pentru coacere vom avea nevoie de o tavă cu diametrul 16 centimetri. O vom tapeta cu hârtie de copt. Marginile le vom tapeta mai sus de înălțimea tavei, deoarece aluatul, în timpul coacerii, se va înălța.
Vom pune budinca în cuptorul supraîncălzit la 180 de grade C. Budinca se va coace aproximativ 50 – 60 de minute, dar depinde foarte mult și de cuptor. Verificăm dacă budinca e gata cu o scobitoare. Dacă după ce înțepăm cu ea preparatul scobitoarea iese uscată, înseamnă că budinca e gata. După ce s-a copt, se lasă să se răcească, nu se taie fierbinte.
Sursa: Bunica.md
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook