Simona Ionescu / Redactor Șef

Campioana europeană Bikini – Fitness: Secretul unui corp modelat perfect este atletismul

Campioana europeană Bikini – Fitness: Secretul unui corp modelat perfect este atletismul
La 23 de ani, Narcisa Martin a devenit campioana europeană la categoria Bikini – Fitness. Campioana a decis să vină în sprijinul tuturor femeilor ( și nu numai) care doresc să arate impecabil și să fie mândre de corpul lor, bucurându-se de o stare de sănătate, prin intermediul unei rubrici la Rețete și vedete.

A ales să ne vorbească săptămâna această despre atletism deoarece este un sport complex, ce cuprinde o varietate mare de forme de practicare. Este un sport foarte provocator, dar în același timp relaxant, are un caracter aplicativ, acesta fiind considerat suportul motric de baza pentru toate ramurile sportive. Și nu în ultimul rând este un sport de care e îndrăgostită, fiind cel pe care l-a practicat prima dată.

„Desfășurat la nivel de amatori, putem identifica mai multe beneficii decât dezavantaje. Cu ajutorul atletismului se pot dezvolta procesele psihice și de personalitate (perseverență, voință), musculatura de postură, calitățile motrice de bază. Poate îmbunătăți starea de sănătate, poate crește stima de sine și se pot observa performanțe mai înalte și în alte domenii de activitate datorită oxigenarii creierului.

Când alegem un nou sport, fie pentru noi, adulții, pentru a atinge diferite obiective personale, fie pentru copiii noștri, pentru a se dezvolta psihic și fizic armonios, trebuie să luăm în considerare câteva aspecte, cum ar fi: cât timp poate ocupa practicarea acestuia, ce rezultate ne oferă, rata de accidentare, echipamentul necesar, alimentația potrivită etc.”, explică sportiva Narcisa Martin.

Ce este atletismul

Atletismul poate fi definit că un sistem de exerciții fizice desfășurat sub formă unor alergări, sărituri și aruncări. Așadar, pentru început, se poate opta pentru cea mai cunoscută formă de mișcare și anume, jogging-ul, care ocupă foarte puțin timp. Jogging-ul poate fi desfășurat atât în aer liber, pe forme diferite de relief, cât și în săli de sport sau la aparate specifice. Durata variază de la 10 minute (pentru începători) până la 60 de minute sau mai mult (pentru avansați).

În funcție de obiectivul propus, se poate crește durata alergării treptat. Iar partea bună este că la jogging viteză rămâne mereu aceeași. Se potrivește oricărei persoane, de orice vârstă și are nenumărate beneficii: îmbunătățește circulația sangvină și procesele cognitive, ajută la arderea grăsimilor și la formarea musculaturii, elimină stresul – corpul fiind un bun producător de endorfine în timpul alergării, întărește sistemul imunitar, etc..

Rata de accidentare este mică, însă probleme pot apărea în cazul în care sportivul nu desfășoară o încălzire adecvată înaintea alergării”, a mai detaliat  campioana.

Cât aveți de investit dacă vreți să practicați atletismul

Că și echipament sportiv, nu este nevoie decât de o îmbrăcăminte lejeră: un tricou și un pantalon de trening. Pentru încălțăminte recomandat este să se poarte adidași cu talpă de spumă – pentru amortizarea șocului din timpul alergării (cu atât mai mult pentru cei ce preferă să alerge pe suprafețe dure: în pădure, pe asfalt, pavele, etc.)

„Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere că este un sport de anduranță cu arderi mari, ce necesită o atenție deosebită când vine vorba de alimentație. Trebuie să oferim corpului un plus de nutrienți pentru a-l ajută la îmbunătățirea condiției fizice. Spor la antrenament!”, a mai transmis Narcisa Martin.

Narcisa Martin trăiește la Timișoara și activează ca antrenor personal și instructor de fitness la Smartfit Studio, una din cele mai mari săli de sport din oraș. Preocupată în egală măsură de sport și sănătate, ea studiază nutriția, urmând ca la absolvirea cursurilor să devină consultant în Nutriție Generală.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre