Up Date.
Nenorocirea s-a întâmplat duminică după-amiaza, 9 aprilie, în București, iar victima este un bărbat în vârstă de 33 de ani. Identitatea lui nu a fost încă precizată de Poliție, dar sunt surse care spun că tânărul lucra în zona în care s-a produs accidentul. De asemenea, s-a stabilit că victima are 33 de ani, nu 35 cu s-a spus în primul comunicat al Poliției, semn că acum i se cunoaște identitatea de către anchetatori.
Cântăreața Monica Odagiu spune cum a lovit mortal un om cu mașina
Artista a explicat polițiștilor cum s-a petrecut accidentul și și-a susținut punctul de vedere. „S-a aruncat în fața mașinii. A așteptat până în momentul în care să nu mai am ce să fac și s-a aruncat în fața mașinii”, a declarat Monica Odagiu, potrivit Antena 3.
Cercetările vor stabili, după expertize, cine se face vinovat de acest teribil accident. Monica Odagiu avea experiență în șofat de doar câteva luni. „În urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că șoferița are permis de conducere valabil, pe care l-a obținut la sfârșitul anului 2022”, au precizat reprezentanții Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Știrea inițială
Potrivit autorităţilor, apelul la 112 a venit în jurul orei 16.15. Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani care conducea un autovehicul pe strada Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul stației STB Luterană, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. Conform primelor informații este vorba de artista Monica Odagiu, cunoscută din show-ul „Te cunosc de undeva”, unde a făcut o echipă senzațională alături de sora ei.
Medicii au ridicat neputincioși din umeri
Conducătoarea autovehicului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. La fața locului a sosit imediat ambulanța, iar echipajul medical a încercat să facă imposibilul pentru a ține victima în viață.
Din păcate, toate eforturile au fost în zadar.
„În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, a transmis Poliția Rutieră.
În acest moment, Monica Odangiu este la sediul Brigăzii Rutiere București, pentru declarații.
Monica Odagiu este fosta iubită a lui Dan Bittman
Cu ceva timp în urmă, ziarele scriau că Monica Odagiu și-a găsit fericirea în brațele lui Dan Bittman. Acesta s-a despărțit de mama celor trei copii, după o relație de concubinaj de 28 de ani.
Bittman i-a compus și o melodie tinerei Monica Odagiu, pe care au cântat-o în duet, dar care nu s-a bucurat de prea mult succes, la fel cum nici relația lor nu a ajuns prea departe. Acesta s-a întors la familie imediat ce a început pandemia de coronavirus, implicit alături de Liliana, mama celor trei băieți ai lui.
În luna martie deja petrecea carantina lângă copiii săi, acasă, dar a preferat să păstreze tăcere asupra acestui episod de rătăcire bărbătească la 58 de ani. Totuși, după un timp, relația cu Liliana s-a spulberat, iar artistul a vorbit public despre asta.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook