Carmen Brumă se întoarce la Antena 1 și mai aduce pe cineva cu ea

Carmen Brumă se întoarce la Antena 1 și mai aduce pe cineva cu ea
Soția lui Mircea Badea, superba Carmen Brumă se întoarce la Antena 1 și nu vine singură. Alături de ea va fi şi Ana Barbu. Cele două se alătură echipei MediCOOL, în cel mai nou sezon al emisiunii ce va avea premiera în curând, la Antena 1.

Împreună cu gazda emisiunii, dr. Mihai Pautov (medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni), şi cu dr. Elena Popa (medic specialist Dermato-Venerologie şi Estetică Medicală), Carmen Brumă (autor programe de slăbit) şi Ana Barbu (consultant certificat în somnul copiilor) îşi propun să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate direct de la sursă.

„Mă bucur că am revenit la Antena 1 într-un proiect care mi se potriveşte foarte bine şi care este în concordanţă cu mesajul meu public şi preocupările mele de ani de zile, adică alimentaţia sănătoasă, echilibrată, sportul şi o stare de sănătate optimă. Sunt încântată de echipa cu care am lucrat, de invitaţii noştri şi sper că telespectatorii Antena 1 vor aprecia această emisiune inedită ca format în peisajul media”, a declarat Carmen Brumă.

Carmen Bruma și-a început cariera în televiziune în anul 1999, la Antena 1. Ea era  asistentă în emisiunea „Tele Euro Bingo Show”. Din 2002 a lucrat pentru Realitatea TV, unde a prezentat și realizat mai multe emisiuni despre sport, nutriție și sănătate. Soția lui Mircea Badea a scris două cărți despre nutriție și sănătate.

Ana Barbu ne va învăța tot ce știe despre somnul bun

„Sunt onorată să fac parte din echipa MediCOOL, formată din tineri profesionişti în domeniul lor, cool şi informaţi. Sper ca toată povestea experienţei mele de mamă, cu anxietăţi şi zâmbete, nesomn şi împliniri, frustrări şi bucurii să folosească şi altor părinţi care se află acum în acest carusel plin cu sentimente contradictorii şi întrebări. Abia aştept să dezbatem de-a fir a păr toate subiectele actuale din sfera parentingului, fără filtre”, a declarat Ana Barbu, consultant certificat în somnul copiilor.

În fiecare săptămână, echipa MediCOOL, alături de invitaţii lor, medici din diverse specializări  vor discuta o serie de subiecte legate de sănătate şi răspund întrebărilor venite de la telespectatori.