Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce a pățit Piedone, primarul sectorului 5, în spatele gratiilor. „Pe mine închisoarea m-a eliberat, nu m-a încarcerat”

Ce a pățit Piedone, primarul sectorului 5, în spatele gratiilor. „Pe mine închisoarea m-a eliberat, nu m-a încarcerat”
Când judecătorii au decis că primarul sectorului 5 urmează să meargă la închisoare, toată lumea a fost revoltată. Piedone a primit vestea cu calm, știind că este nevinovat și lucrurile se vor rezolva.

Adevărul a ieșit la suprafață, dar primarul sectorului 5 nu va uita atât de ușor ce s-a întâmplat. Piedone le-a spus românilor cu ce și-a ocupat timpul.

Când te amesteci printre deținuți, indiferent ce funcție ai avut în libertate, ești doar un om obișnuit. Care ține cont de reguli și face exact ce i se spune, numărând zilele până când va ieși pe poarta penitenciarului și va gusta din nou viața.

Prin aceste lucruri a trecut și Cristian Popescu Piedone, care din prima zi a solicitat să iasă la muncă. Cele opt ore pe zi petrecute oriunde altundeva decât în celulă îl făceau să mai uite de necaz. Nu are ce să le reproșeze nici „colegilor”, nici gardienilor. A fost respectat și a respectat, iar zilele parcă au trecut mai repede.

„De la ultimul hoț la ultimul criminal și de la fapte minore la cele majore, am avut un respect, am fost respectat”

„Unii deținuți învățau alfabetul, învățau să scrie, să citească. E un lucru bun pentru ei. Unii și-au terminat liceul, alții își fac meserii, efectiv calificați în diverse, macaragii, sudori și pentru cursurile care se absolvă în cadrul închisorii. Eu, din prima zi, am solicitat ieșirea la muncă.

Piedone, mulțumind Maicii Domnului pentru grija care i-o poartă

N-am avut nevoie de protecție. De la ultimul hoț la ultimul criminal și de la fapte minore la cele majore, am avut un respect, am fost respectat. Același lucru s-a întâmplat și cu angajații penitenciarelor unde am fost. Nu că eram eu Piedone… Acolo e și felul cum te comporți și cum interacționezi cu cei de acolo.

„Mental, pedeapsa mea eu am primit-o în cei șapte ani-jumate de proces, știind că sunt nevinovat”

„Bineînțeles că eram notoriu, ca notorietate. Majoritatea, și culmea, erau din Sectorul 5, dar pot să vă spun că am muncit. Am muncit la o tăbăcărie, am muncit la arhiva închisorii, îndosariam documente, stăteam opt ore pe zi. Pentru mine, vreau să vă spun și cu asta să închid acest capitol, închisoarea m-a eliberat, nu m-a încarcerat.

De ce spun acest lucru? Pentru că, mental, pedeapsa mea eu am primit-o în cei șapte ani-jumate de proces, știind că sunt nevinovat”, a mai precizat primarul într-o emisiune de la B1TV.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre