Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce credeau una despre alta cele două André de au ajuns să-și spună „Pa”

Ce credeau una despre alta cele două André de au ajuns să-și spună „Pa”
Ruptura dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu nu  a fost doar pentru cariere solo. Au fost multe la mijloc. Spuse și nespuse. Nu s-au prea iubit, și asta de la început. Nu au fost prietene.

De anul trecut trupa André s-a reunit, iar de curând, Antoneasca și Bălanca au scos o piesă nouă, tribut vremurilor apuse când erau adolescente și făceau furori. Noua piesă i-a prins pe fani. Vedetele lor preferate își vorbesc din nou, sunt bune prietene, ba chiar și cântă împreună!

Așa cum bine știți, separarea trupei André nu a fost doar pentru carieră solo. Cele două tinere femeie au avut ani de zile în care pur și simplu nu și-au vorbit. S-a speculat mult care a fost motivul rupturii drastice. La mijloc a fost cineva anume. Adevărul?

Cele două Andree aproape că s-au urât din toți rărunchii. Nu suportau să se vadă. Și asta  pe vremea când trupa lor făcea valuri de succes.  Ele își aruncau priviri otrăvite. Erau, de fapt, la polul opus imaginii de „cele mai bune prietene” pe care o afișau de dragul imaginii.

„Noi am crezut foarte multe lucruri greşite una despre alta. Noi nu ne-am suportat ani de zile sau nu am vrut să ne apropiem una de alta. Noi ne-am chinuit mult în André, am fost chinuite, iar taţii noştri în loc să ne unească, ne despărţeau. Iar acea ruptură a fost atât de mare încât nu am mai reuşit să mai comunicăm. Eu m-am chinuit ani să scap de nişte traume şi de nişte complexe pe care le-am acumulat în André ”, au povestit cele două artiste, recent.

Între timp, s-a făcut lumină în relația lor

„Cu bune și cu rele, Andreea a făcut parte din familia mea, și trebuie să rămână în familia mea, ăsta a fost motivul pentru care am ales-o pe Andreea să îi fie nașă fiicei mele. Și datorită faptului că am mai crescut, și, sperăm noi, ne-a mai venit mintea la cap. Nu putem să generalizăm. Au fost momente, au fost niște chestii din cauza oboselii, de la concerte, evenimente, doar că eram mult prea mici ca să manageriem noi toate lucrurile astea”, a declarat Andreea Antonescu, la Antena 1.

Abia acum sunt cu adevărat prietene?

„Ne-am lămurit, din cauza cui, și din cauza trecutului și a traumelor. Dar acum suntem bine, suntem prietene. Atunci când ne-a fost greu, întotdeauna am fost alături una de cealaltă. Ea, în special, când mie mi-a fost rău, și am fost în spital, și când am trecut prin perioade amoroase mai triste, ea a fost alături de mine cu toate sfaturile și tot sufletul.

Când eram bine poate nu vorbeam, dar atunci când ne-a fost rău, chiar dacă nu vorbiserăm poate de trei luni, cinci luni, șase luni, a fost la telefon, sunt alături de tine, cu ce pot să te ajut, e foarte important”, a spus Andreea Bălan.

Sursa foto: Instagram

Copiii Prințului William poartă haine unul de la altul, ca în familiile obișnuite

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre