Și dacă majoritatea fantomelor îi sperie pe pământeni, există o fantomă simpatică și extrem de prietenoasă, căreia îi place să se arate, fără să facă nimic rău.
Acest lucru se întâmplă în castelul Castelul Ballygally, considerat unul dintre cele mai înspăimântătoare din lume. Și asta pentru că în acest loc nu se află doar o fantomă, ci două. E adevărat, una mai năstrușnică ca cealaltă. Cea mai drăguță e cea a fostei stăpâne a castelului, Lady Isobel Shaw, care a fost văzută de mulți oaspeți cum se plimbă nestingherită de nimeni pe holuri, apoi bate la uși. E adevărată că atunci când i se deschide, dispare imediat.
Cum a murit Lady Isobel
Potrivit unei legende, Lady Isobel Shaw s-ar fi sinucis aruncându-se pe geam după ce soțul ei a închis-o în cameră fără să-i dea nimic de mâncare. Mai există și o a doua legendă, care spune că aceasta ar fi fost de fapt împinsă pe geam de servitorii soțului, după ce primise ordin strict de la acesta. Indiferent cum ar fi trecut femeia la dreapta Domnului, fantoma acesteia este foarte prietenoasă cu toți pământenii și a ajuns chiar să fie… iubită.
Fantoma doamnei Nixon și rochia ei cu falduri
În același castel mai există și o altă fantomă – a doamnei Nixon, despre care se știe că ar fi locuit în acest loc, undeva, prin secolul al XVIII-lea. Nici aceasta nu sperie pe nimeni, dar îi place să se plimbe tot pe holuri. Oamenii își dau seama de prezența ei, atunci când aud zgomotul pașilor și al faldurilor de la rochia ei de mătase, care-i plăcea atât de mult.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook