Cel mai frumos divorț. Acești foști soți pot fi luați exemplu de cuplurile care se separă

Cel mai frumos divorț. Acești foști soți pot fi luați exemplu de cuplurile care se separă
Lumea se căsătorește și divorțează atunci când relația nu mai merge și nu de puține ori, mai ales când e vorba de vedetă acestea ajung să îi spele rufele în public, și să își arunce vorbe grele. Dar există și alte exemple. Unele de la care toată lumea ar avea de învățat.

Paula Chirilă este una dintre cele mai iubite actrițe de teatru, care, de ceva vreme, a lăsat scena pentru platourile de filmare, acolo unde este prezentatoare TV și se bucură de lumina reflectoarelor. În urmă cu cinci ani, după 12 ani de relație, a decis să pună punct căsniciei cu Marius Aciu, împreună cu care are o fetiță, Carla.

A fost un exemplu de divorț frumos. Cei doi au semnat actele de separare la notar și au continuat să își vadă de viață, parțial împreună, pentru a-i asigura fiicei lor, Carla, acum adolescentă, o viață frumoasă. Scenaristul, scrie Impact.ro, are zilnic apeluri video cu Carla, iar comunicarea cu fosta sa parteneră este consistentă și frumoasă.

Paula Chirilă vorbește deschis despre relația cu Marius Aciu

„Marius e la Cluj, ei se văd în fiecare zi, pentru că vorbesc pe telefon pe video, au o legătură foarte bună. Și noi avem o relație ok, așa cum trebuie să aibă doi părinți care vor ce-i mai bine pentru copilul lor. Nu avem ce să împărțim, nu avem de ce să ne urâm, să ne certăm, nu. Eu urăsc chiloțăreala de orice natură ar fi ea, în orice scop, așa că nu e cazul, chiar ne înțelegem”, a declarat, pentru Impact.ro, Paula Chirilă.

În urmă cu un an, actrița a mai vorbit, din nou, la fel de deschis, despre sentimentele pe care le are față de fostul ei soț. „Relația dintre noi este una normală, așa cum trebuie să fie între doi oameni sănătoși la cap care nu au ce să mai împartă. Suntem și vom fi pentru totdeauna părinții Carlei, și asta este tot ceea ce e important pentru noi.  În rest, fiecare își vede de viața lui. Avem o relație normală, așa cum trebuie să aibă doi oameni maturi și care-și iubesc copilul”, a declarat Paula Chirilă, adăugând că ține în continuare la fostul soț și că îi dorește tot binele din lume.

Cine o ajută pe Paula Chirilă în creșterea fiicei sale, după cel mai frumos divorț

Actrița tocmai a intrat într-un nou proiect important la Antena 1. Ea face echipă cu Romică Țociu în cel mai nou sezon „Splah! Vedete la apă”. Atunci când are deplasări la Bacău unde se filmează emisiunea, fiica ei stă cu bunica maternă.

„Carla rămâne și a rămas întotdeauna cu mama, când eu am fost plecată. Mama e stâlpul casei cum ar veni, e omul pe care m-am bazat și mă bazez întotdeauna și căreia îi mulțumesc și îi sunt profund recunoscătoare, pentru că dacă nu era mama mea să mă ajute, nu știu ce făceam”, a mai relatat vedeta Antena 1, pentru sursa citată.

„Mama e mama, face parte din familie, știe cum să o crească, în spiritul nostru, în spiritul familiei, așa cum m-a crescut și pe mine. O poate crește și pe Carla la fel de bine, că uite ce bine m-a crescut!”,  a mai spus Paula Chirilă.

Sursa foto: Insagram