„Sunt a ta pentru totdeauna”, i-a răspuns Denisa Trofin iubitului ei, Cosmin Nistor. Asta după ce bărbatul i-a făcut cea mai originală cerere în căsătorie. El i-a întins inelul cu diamant în timp ce se aflau într-o excursie, la munte. Însă în loc de cutiuță, a pus inelul pe o suzetă pe care scria „Fi a mea…”.
Dar mai e un detaliu demn de remarcat. Dacă e să ne luăm după culoarea suzetei, Denisa Trofin și Cosmin Nistor au anunțat și sexul copilului lor: vor avea o fetiță. Suzeta care purta inelul cu diamant are culoare roz, după cum se vede în fotografia pe care artista a distribuit-o pe contul ei de Facebook.
Un suflet de aur, cu o empatie deosebită pentru copiii cu nevoi deosebite, Denisa participa la fiecare concert caritabil organizat de două mari campanii umanitare: Din inimă pentru copii și Ajută copiii!
Denisa Trofin cântă de mică, dar a iubit mult învățătura
În vârstă de 25 de ani, Denisa Trofin a început să cânte de la vârsta de 5 ani. De la vârsta de 10 ani a început să studieze pianul. În perioada liceului, aceasta s-a iubit cu „diamantul” lui Dinamo, Dorin Rotariu.
În 2018 a ajuns în finala Eurovision România. Doi ani mai devreme, la 19 ani, lansase deja patru piese, printre care una cu videoclip și avea în palmares și câteva trofee de la cele mai mari evenimente muzicale de la noi și de peste hotare. Nu a neglijat niciodată școala. Denisa Trofin a urmat cursurile Facultății de Litere la Universitatea București. Anul trecut a încercat și stilul nou, atât de căutat de public: s-a lansat într-un duet cu manelistul Jean de la Craiova.
Fotbalul, marea pasiune a viitoarei doamne Nistor
Cu cinci hituri care au strâns mii de vizualizări pe rețelele de socializare, cântăreața e foarte atentă să fie mereu în top, dar și să se mențină în formă. Ea face sport, are antrenor personal, mănâncă sănătos. Iar peste toate, Denisa Trofin e pasionată de fotbal. Din adolescență merge pe stadion să vadă meciurile. Ar fi încântată să facă imnul unei echipe de fotbal.
„E foarte amuzant, în liceu chiar mă gândeam că ar fi foarte tare să pot face imnul unei echipe de fotbal, mi se pare genială ideea! Cine știe? Poate o să am șansa asta, ar fi superb! Acum, lucrez foarte mult și am nişte idei pe care abia aștept să le scot la iveală. Sunt nerăbdătoare să văd cum o să reacționeze publicul la ce o să urmeze! Promit că va fi ceva foarte tare! Rămâneți pe recepție”, a dezvăluit, în urmă cu câțiva ani, artista.
Declarație de dragoste emoționantă
„După câteva vorbe banale și schimburi de priviri aruncate mereu pe ascuns, m-am îndrăgostit. Nu știam atunci că acei fluturi în stomac și nerăbdarea pe care o simțeam până să ne vedem a doua zi însemnau că mi-am întâlnit, în sfârșit, sufletul pereche. Tu ai știut primul că ne-am îndrăgostit deși eu parcă nu am vrut să accept asta. Tu m-ai făcut să am încredere în tine, încredere în iubire, în ceva ce visam de mică să pot avea. Deja nu mai aveam speranța că se poate întâmpla sau că există.
Nu știu ce am făcut bun în viața asta ca să te găsesc, dar pot spune că odată ce te-am găsit pe tine, m-am regăsit și pe mine. Cu tine am învățat că iubirea nu se măsoară nicicum. Nu există „te iubesc mai mult” azi, peste o lună sau peste un an. Există doar „te iubesc” și atât. Iar acest sentiment pentru noi a existat din primele momente. Tot cu tine am învățat că atunci când sufletul pereche te ia în brațe sau te atinge, nu mai ai nevoie de niciun cuvânt.
Noi ne-am învățat unul pe altul cât de simplu e când putem fi nu numai iubiți, ci și cei mai buni prieteni. Intensitatea sentimentelor noastre a dus la cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla, cea mai mare binecuvântare. Iar di doi, acum vom fi trei. Rodul iubirii noastre a prins viață și abia aștept să fim cea mai frumoasă familie. Chiar dacă nu știm încă ce vei fi, știu sigur că vei fi cel mai iubit de către noi. Mami și tati”, a dezvăluit cântăreața Denisa Trofin pe contul său de Facebook, în luna decembrie.
Sursa foto: Facebook, Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook