Simona Ionescu / Redactor Șef

Relațiile intime în afara căsătoriei, strict interzise. Noul cod penal, ratificat de Parlament

Relațiile intime în afara căsătoriei, strict interzise. Noul cod penal, ratificat de Parlament
Parlamentul din Indonezia a aprobat, marţi un nou cod penal. Acesta aduce sancțiuni noi, iar unele vizează fapte care, până acum, nu reprezentau infracțiuni.

Conform noului cod penal indonezian, relațiile intime în afara căsătoriei sunt, mai nou, strict interzise. Iar prevederea se aplică inclusiv străinilor care călătoresc în această țară. Indonezia este una dintre marile destinații de vacanță ale lumii. Se așteaptă  ca noul cod penal să afecteze grav sectorul turistic din această țară, relatează Reuters.

Deputaţii indonezieni au salutat adoptarea codului penal. Statul din Asia de Sud-Est discută despre revizuirea acestuia încă de când şi-a declarat independenţa faţă de Olanda. „Vechiul cod aparţine moştenirii olandeze şi nu mai este relevant acum”, a declarat în parlament Bambang Wuryanto, şeful comisiei parlamentare însărcinate cu revizuirea legilor. Astfel, noile prevederi au fost validate, în ciuda opoziției grupurilor de afaceri, care au avertizat că ar putea afecta imaginea Indoneziei ca destinaţie turistică şi de investiţii.

Undă verde conservatorismului religios

Noul cod penal este doar o parte dintr-o serie de modificări legale ce sunt văzute de opoziție ca un mod de subminare a libertăţilor civile. Oponenții proiectului de lege au arătat că noile prevederi sunt regresive din punct de vedere social, că vor limita libertatea de exprimare şi că reprezintă un „regres uriaş” în asigurarea păstrării libertăţilor democratice după căderea liderului autoritar Suharto, în 1998.

Astfel de prevederi stricte privind relațiile intime și conviețuirea în afara căsătoriei nu sunt fără precedent în Indonezia. De exemplu, provincia Aceh aplică legea islamică şi pedepseşte oamenii pentru jocuri de noroc, consumul de alcool şi întâlniri cu persoane de sex opus.

Într-un caz din 2021, vecinii au denunţat doi bărbaţi pentru că au făcut dragoste. Fiecare dintre ei a primit câte 77 de lovituri de bici de la un ofiţer de poliţie, iar pedeapsa a fost aplicată în public. În aceeaşi zi, o femeie şi un bărbat au primit fiecare câte 20 de lovituri de bici pentru că au fost prinşi mergând pe stradă prea aproape unul de celălalt. Alți  doi bărbaţi au primit câte 40 de lovituri de bici pentru că s-au îmbătat.

Indonezia reprezintă cea de-a treia democraţie ca mărime din lume. Este cea mai mare naţiune cu majoritate musulmană din lume. Țara a înregistrat o creştere a conservatorismului religios în ultimii ani. experții juridici se tem că noile legi privind moralitatea şi un articol separat privind dreptul cutumiar vor consolida la nivel local legile inspirate de sharia, legea tradițională islamică, dar și alte decizii discriminatorii.

Relațiile intime în afara căsătoriei, strict interzise

Noul cod penal stabilește că pedeapsa pentru adulter intră în vigoare doar dacă există părţi care depun plângeri la autorităţi. În cazul celor căsătoriţi, pot depune reclamații soţul sau soţia făptaşului. Legea permite, de asemenea, părinţilor persoanelor necăsătorite să le denunţe pentru că întreţin relaţii intime. Concubinajul este, de asemenea, interzis. Pedeapsa, pentru această infracțiune este de şase luni de închisoare.

Amintim că indonezienii încearcă să schimbe codul penal încă din 2019. Cu aceleași prevederi aberante, proiectul a fost amânat. Atunci a declanşat proteste la nivel naţional, zeci de mii de persoane participând la demonstraţii. Mulţi protestatari, mai ales studenţi, au ieşit în stradă în oraşele din Indonezia. Au avut loc confruntări cu forţele de ordine în capitala Jakarta.

Noul cod penal care se aplică atât indonezienilor, cât şi străinilor, include, de asemenea, interdicţia de a insulta preşedintele sau instituţiile statului şi de a exprima opinii contrare ideologiei statului.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre