Mihail Sebastian, pe numele său real Iosif Hechter, s-a născut în data de 18 octombrie 1907, la Brăila, Regatul României și a decedat pe 29 mai 1945, în București.

A fost un om de litere român, evreu de origine, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.

Discipol al filosofului Nae Ionescu

Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică l-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul ”De două mii de ani”, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă.

Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut jurnal.

După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru, până în 1996, când jurnalul, care rămăsese peste 60 de ani inedit, a fost tipărit pentru prima dată. Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească, fiind contrară imaginii idealizante a elitei intelectuale interbelice.

Mihail Sebastian face studii universitare de drept și filozofie la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec.

Victimă a antisemitismului

Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni.

Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu.

„Jocul de-a vacanța” este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa „Steaua fără nume” a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa „Ultima oră” s-a jucat după moartea lui Sebastian, la Teatrul Național București, sub direcția lui Zaharia Stancu.

A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, „Fragmente dintr-un carnet găsit”, apoi în același an a publicat un volum de nuvele, „Femei”. A publicat mai multe romane, „Orașul cu salcâmi” (1935) (roman al adolescenței), „Accidentul” (1940) (roman de dragoste), influențate de Marcel Proust, Gustave Flaubert și de alți romancieri francezi.

Controversatul roman „Două mii de ani”

În anul 1934 publică un alt roman, „De două mii de ani”, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței semnată de magistrul lui Sebastian și al generației Criterioniste, profesorul Nae Ionescu.

Textul lui Nae Ionescu încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei. La scurt timp va publica și Cum am devenit huligan, în care adună articolele apărute în presă, care reprezintă un dosar al receptării operei sale. Procedeul foarte modern îl reia pe cel folosit de romancierul André Gide în romanul Falsificatorii de bani (Les Faux Monnayeurs).

Sebastian se impune în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru „Steaua fără nume”, „Jocul de-a vacanța”, „Ultima oră”. Piesa „Insula” a rămas neîncheiată. Manuscrisul inițial al romanului „Accidentul”, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian în Franța, iar autorul nu l-a mai găsit. A fost nevoit să-l rescrie de la zero.

Dramaturg de succes

Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât în timpul vieții scriitorului, cât și în posteritate. Scandalul generat de prefața lui Nae Ionescu la volumul „De două mii de ani” (1934) a făcut ca autorul, discret plasat până atunci pe scena literară, unde se impusese mai ales prin foiletoane critice, să ajungă brusc în centrul atenției. Moare în plină tinerețe creatoare, lovit de un camion în 1945, la numai câteva luni după lovitura de stat de la 23 august 1944.

Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului, adică în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim.

În prezent originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim, frații săi aflându-se în posesia unor copii fotografice. Harry From, regizor evreu din Romania care a trăit în SUA, a creat Fundația „Mihail Sebastian”.

Premiu de carte oferit post mortem

După mulți ani de insistență, a obținut cele 9 caiete de la familia lui Sebastian ( respectiv dna Beatrice Sebastian, văduva fratelui scriitorului, Beno) și a încheiat un contract între familie și Editura Humanitas.

Leon Volovici, istoric și critic literar israelian originar din România, a prefațat ediția publicată la Editura Humanitas, cartea fiind un document de mare valoare istorică care documentează între altele, antisemitismul societății românești în anii războiului (care a dus la masacrarea a între 280.000 și 380.000 evrei cetățeni ai României și ai Ucrainei.

Între timp, Jurnalul a fost publicat și în Franța, SUA, Olanda, Cehia și de curând și în Germania și Suedia. Opera sa este pe cale de a fi (re)descoperită atât în țară cât și în străinătate. 2007 fiind anul centenarului nașterii lui Mihail Sebastian, în țara sa și în străinătate au fost publicate noi studii despre scriitor și creația sa.

În Germania Jurnalul a fost publicat sub numele Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt / Tagebücher 1935-1944 (Îngrozit, dar nu disperat/ Jurnal ) și a apărut în editura Claassen Verlag, Berlin 2005.

Pentru acest Jurnal, foarte recent, la 20 noiembrie 2006, lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte „Geschwister Scholl” pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare an începând din 1985 de către Börsenverein des Deutschen Buchhandels (Asociația germană a librarilor).

Premiul de 10.000 de euro a intrat în posesia celor două nepoate de frate ale scriitorului, Michelle și Dominique Hechter, care locuiesc în Franța și în Israel.

Liz Hurley, părăsită. „Îl torturez făcându-l să-mi trimită mesaje”

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri