Simona Ionescu / Redactor Șef
Doi studenți bogați de la Universitatea din Chicago, Nathan Leopold și Loeb Richard Junior, l-au răpit și ucis pe Robert „Bobby” Franks în vârstă de 14 ani. Așa credeau ei că își demonstrează superioritatea lor intelectuală. Povestea lor l-a inspirat și pe celebrul Alfred Hitchcock.
Crima secolului XX a șocat opinia publică. La 22 mai 1924, cadavrul lui Robert Franks, în vârstă de 14 ani, a fost găsit ucis în partea de sud a orașului Chicago. Crima va declanșa procesul cunoscut ca ”Leopold și Loeb”.
Doi studenți bogați de la Universitatea din Chicago, Nathan Leopold și Loeb Richard Junior, l-au răpit și ucis pe Robert „Bobby” Franks în vârstă de 14 ani. Au simulat o răpire, apoi au trimis o notă de răscumpărare familiei victimei.
Un raport din ediția din 22 mai 1924 a Chicago Daily News a detaliat descoperirea din acea dimineață a victimei omorului Robert „Bobby” Franks, în vârstă de 14 ani. Cadavru a fost găsit „înfundat într-un canal de sub șinele de cale ferată din Pennsylvania pe strada 118. ”, se spune în raport. La acea vreme, oficialii nici nu și-au dat seama că aveau o o crimă.
Dar, înainte ca Franks să fie găsit, familia sa primise o scrisoare de la răpitori, prin care cereau 10.000 de dolari pentru întoarcerea în siguranță a băiatului.
Ucigașii lui Frank, Nathan Leopold și Richard Loeb, studenții Universității din Chicago îl luaseră pe adolescent în după-amiaza precedentă în timp ce se îndrepta spre casă.
Nathan Leopold era prost dispus. În acea seară, pe 10 noiembrie 1923, acceptase să conducă cu prietenul și iubitul său, Richard Loeb, pentru a da o spargere. Mai făcuseră astfel de fapte, convinși că sunt prea deștepți ca să fie prinși. Au reușit să fure doar 80 de dolari, câteva ceasuri, niște cuțite și o mașină de scris.
Fusese un efort mare pentru o așa recompensă. La întoarcere, Loeb a început să vorbească despre ideea sa de a comite crima perfectă. Comiseră mai multe spargeri împreună și incendiară de câteva ori, dar nici una dintre faptele lor nu fusese semnalată în ziare. Loeb a vrut să comită o crimă care să-i facă pe tot Chicago să vorbească. Ce ar putea fi mai senzațional decât răpirea și uciderea unui copil?
Dacă au cerut o răscumpărare de la părinți, cu atât mai bine. Ar fi o sarcină dificilă și complexă să obții răscumpărarea fără a fi prins. Răpirea unui copil ar fi un act de îndrăzneală și nimeni nu ar ști vreodată cine a realizat-o.
Poliția a diagnosticat mai întâi cazul ca înec accidental, deoarece rănile la cap nu au fost ușor de văzut. Odată identificate cele două răni înjunghiate a început o anchetă riguroasă. A fost relativ ușor să găsească pe criminali. Leopold pierduse ochelarii de vedere în canal. Au mărturisit repede.
Procesul penal care a urmat, „procesul secolului”, va continua să captiveze națiunea. Avocatul apărător era celebru, Clarence Darrow.
Timp de 33 de zile în iulie-august 1924, Darrow, angajat de tatăl lui Leopold, i-a apărat pe cei doi în fața judecătorului John R. Caverly. A pledat elocvent împotriva pedepsei capitale. În cele din urmă, judecătorul i-a condamnat pe fiecare la închisoare pe viață pentru crimă și 99 de ani pentru răpire.
În ianuarie 1936, Loeb a fost tăiat cu briciul și ucis de un c deținut, căruia Loeb ar fi făcut avansuri sexuale. Leopold a fost eliberat condiționat în 1958 și a lucrat ca tehnician de spital în Puerto Rico. S-a căsătorit cu o văduvă în 1961 și a murit de un atac de cord 10 ani mai târziu. Au avut dreptate: presa a scris despre acest caz timp de 97 de ani. Sursa: smithsonianmag.com
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
