Pe pagina sa de Facebook, profesorul Tudorel Butoi a scris câteva idei de care crede că anchetatorii vor ține cont. Indică seria de ciudățenii care trebuie să fie lămurite de către cercetarea procurorului și polițiștilor.
Cântăreața a fost aruncată în mare de pe o ambarcațiune?
Tudorel Butoi pune o primă întrebare, pe care o și motivează. El spune că ,.nu poți să fii găsită înecata la firul apei,( fără urme de violență), decât dacă în larg ai
căzut accidental dintr-o ambarcațiune”. Iar acest lucru s-ar fi putut petrece așa:
„1. ai fost aruncată sau din voința proprie (fără a ști să înoți) 2. te-ai aruncat în mare”.
Psiholog și criminalist deopotrivă, profesorul crede că:
„De investigat așadar, în rândul anturajului imediat, căci instinctul de conservare nu-i permite înotătorului, care știe mersul, să aspire apa și să moara prin înec
(prin sinucidere, zic!).”
Informațiile pe care le deține din spațiul public, până la momentul în care a scris (ieri dimineață), nu i-a permis să emită prea multe ipoteze, mărturisește în postare.
„Așadar câmp redus de ipoteze! Nu exclud efectele psihofiziologice perverse ale consumului de psihodelice sau alcool.
Curaj criminaliști, medici legiști, psihologi și investigatori! ADEVĂRUL VĂ PROVOACĂ!”
Femeia care a găsit-o în mare pe DJ Lalla a crezut că e un manechin gonflabil
Laura Roșca, cunoscută de public ca Lalla, era cântăreață, DJ, dar și vlogăriță. Era originară din Turda, dar locuia în București. Avea o emisiune la postul Radio 3Net „Florian Pittiş” al Radiodifuziunii Române, iar lumea o știa și de la diverse evenimente.
În ultima perioadă, Lalla a recunoscut pe pagina ei de socializare că încearcă să țină în frâu depresia și postase zeci de filme motivaționale.
Anchetatorii au identificat-o după tatuaje și brățara pe care o purta, după ce a fost găsită moartă pe plaja din Mamaia. Așa cum am spus, legiștii au stabilit că a murit prin înec, în plămânii săi fiind apă și nisip. Dar primele analize toxicologice au relevat și faptul că era drogată. De altfel chiar tatăl său, din prima intervenție pentru presă a spus care era starea fiicei sale înainte de tragedie.
„Din câte știu era o înotătoare foarte bună. Ori că poate consumase alcool, sau o fi fost vreo stare depresivă. Ea, acum vreo lună, a avut o depresie și a fost internată, dar în ultima perioadă am înțeles că se simțea foarte bine. Făcea și terapie cu un psiholog”, a declarat tatăl ei.
Trupul neînsuflețit al Laurei a fost găsit în zona de cluburi a stațiunii Mamaia de o turistă care se plimba pe plajă. Inițial, femeia a crezut că e vorba de un manechin gonflabil, dar când și-a dat seama ce se întâmplă, a anunțat imediat 112. Salvamarii susțin că era jumătate în apă, jumătate pe nisip și purta doar lenjeria și un tricou imprimat cu sigla unei firme de cafea cunoscute.
După ce știrea despre moartea tinerei de 34 de ani a fost intens mediatizată, unii apropiați ai ei spun că un deces în familie ar fi afectat-o foarte grav pe Lalla, alții că relația ei cu iubitul nu mergea bine, iar în urmă cu câteva zile venise la mare, la un prieten pe care-l cunoscuse pe internet ca să se liniștească. De altfel, polițiștii au aflat rapid identitatea acestui prieten și au stat de vorbă cu el. Bărbatul a spus că sunt doar amici și că, în ultima conversație avută cu Lalla, aceasta i-a spus că va merge pe plajă ca să fotografieze răsăritul.
Ultimele informații despre moartea tinerei DJ Lalla. Sora ei știa
Bărbatul la care a stat tânăra cântăreață se numește Bogdan Munteanu. El a fost audiat oficial de către anchetatori, iar declarația sa cu privire la plecarea Lallei pe plajă ca să vadă răsăritul este confirmată și de tatăl fetei. Acesta a spus că Lalla i-a trimis surorii sale, în acea dimineață, poze cu răsăritul.
De asemenea, tatăl a spus, sâmbătă, că telefonul fetei lui este încă în funcțiune, fiindcă sună și nu răspunde nimeni. A fost semn că este lăsat pe undeva, iar polițiștii au cătat pe o suprafață mai mare din plaja din dreptul cluburilor din Mamaia, zonă în care fusese găsit trupul cântăreței înecate. Nu l-au găsit.
În schimb, o persoană care se plimba dimineață pe plajă a găsit lucrurile fetei. La circa 50 de metri de locul unde a fost descoperită Lalla. Este vorba despre haine, o pereche de adidași, telefonul și o pereche de căști. Ele se aflau pe nisip, în apropierea apartamentului lui Bogdan Munteanu, locul unde tânăra era cazată. Există ipoteza ca ea să-și fi lăsat lucrurile pe mal și a intrat în apă pentru a face o baie. Posibil ca din cauza drogurilor (posibil medicamente cu efect de stupefinat), să fi căzut în mare, valurile să o tragă în larg, iar ea să nu fi fost în stare să reacționeze.
E doar o ipoteză preliminară, dar și cea mai veridică în momentul de față fiindcă legiștii nu au găsit nicio urmă de violență pe trupul fetei. Acum urmează o experitză a telefonului, ca să se vadă dacă există ceva suspect.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook