După un proces de custodie care a lăsat-o „dezamăgită amarnic”, iată cu cine și-a sărbătorit Angelina Jolie aniversarea zilei de naștere la restaurant. Vedeta a petrecut alături de cei șase copii ai săi: Maddox, 19 ani, Pax, 17 ani, Zahara, 16 ani, Shiloh, 14 și gemenii Vivienne și Knox, de 12 ani.
În fotografiile obținute exclusiv de DailyMail.com, actrița a fost văzută părăsind restaurantul Tao alături de copii. Angelina și familia ei au purtat măști de protecție când au ieșit din local.
Pentru Angelina urmează câteva săptămâni dificile. La sfârșitul lunii mai, un judecător a acordat lui Brad Pitt custodia comună a copiilor lor minori după o luptă de cinci ani. O sursă a dezvăluit că Angelina a fost „dezamăgită” de decizie și a promis că va continua să lupte.
Angelina a decis să lupte în continuare pentru custodie
Potrivit US Weekly, actrița spune că simte că nu îl poate „ierta niciodată” pe Brad și crede că bătălia lor juridică este „departe de a fi terminată”. „Nu-l va ierta niciodată … Susține că este departe de a se termina și încă mai crede că justiția va prevala”, a arătat sursa. De asemenea, s-a susținut că vedeta Maleficent va oferi „tot ce are” pentru a contesta decizia în instanță.
Reprezentanții lui Brad au refuzat să comenteze atunci când au fost abordați de MailOnline săptămâna trecută. Iar purtătorii de cuvânt ai Angelinei au fost, de asemenea, contactați pentru comentarii suplimentare. Se crede că Angelina Jolie va continua să lupte pentru aranjamentul de custodie. Se pare că există „probleme” cu modul în care judecătorul John Ouderkirk s-a ocupat de procedurile judiciare.
Sursa a adăugat: „Custodia comună nu este problema la care se opune Angelina, au existat alte probleme de îngrijorare, dar procedurile judiciare sunt închise și sigilate”. Angelina și echipa sa juridică au susținut că judecătorul nu le-a permis copiilor să depună mărturie în instanță.
Într-un dosar deschis la Curtea de Apel Districturală din California, se scria: „Judecătorul Ouderkirk i-a refuzat doamnei Jolie un proces echitabil. A exclus în mod necorespunzător dovezile sale relevante pentru sănătatea, siguranța și bunăstarea copiilor, probe esențiale pentru a-și susține cazul. (…)
(A refuzat) să ia în considerare în mod adecvat o secțiune din codul instanțelor din California. Care spune că este în detrimentul interesului superior al copilului dacă custodia este acordată unei persoane cu antecedente de violență domestică”.
Angelina crede că instanța ar trebui să poată „auzi opinia adolescenților minori cu privire la experiențele, nevoile sau dorințele lor cu privire la soarta custodiei”. Dar acest lucru a fost refuzat. Cu toate acestea, avocații lui Brad cred că procedurile s-au desfășurat corect.
Dragostea lor a durat 12 ani
Brad și Angelina s-au întâlnit și s-au „îndrăgostit” în timp ce îi filmau pe domnul și doamna Smith în vara anului 2004. La momentul respectiv, Brad Pitt era căsătorit cu Jennifer Aniston. După un început controversat, cei doi au devenit rapid cuplul de aur de la Hollywood și și-au mărit rapid familia. În cele din urmă s-au căsătorit în 2014 la Chateau Miraval din Franța, în fața celor șase copii ai lor.
Dar, în august 2016, povestea lor s-a prăbușit. Iar Angelina a cerut divorțul și custodia primară a copiilor lor, marcând începutul lungului și urâtului război legal. A fost un proces greu, pentru amândoi foștii soți. Mai mult, În 2019, Pitt a dezvăluit că a apelat la Alcoolicii Anonimi (AA) după despărțirea de Angelina, deoarece băutura lui scăpase de sub control.
Sursa foto: Instagram, DailyMail.com
Gabi Bădălău o vrea pe Iulia Sălăgean
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook