Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar din Silicon Valley, formează, mai nou, un cuplu cu Ioana Ignat, cântăreață, după ce s-a despărțit de vloggerița Mimi. Anul trecut Sebi se iubea cu Mimi, cunoscuta vloggeriță, dar de câteva săptămâni a pus ochii pe altă domnișoară. Pe de altă parte, la banii pe care se spune că îi are în conturi, e din ce mai ce mai atractiv pentru toate fetele.
La doar 22 de ani, Sebastian Dobrincu deține o companie care face statistică și management pe social media, care l-a transformat, la o vârstă fragedă, într-un milionar. Sebastian Dobrincu este de cinci ani CEO şi fondator al Storyheap, o companie de social media, analytics reporting. Aceasta lucrează cu branduri, agenţii şi cu influenceri. El a colaborat şi cu artiştii Selena Gomez şi Justin Bieber.
Ioana Ignat, artista care se „dezîndrăgostește”
După ce a terminat-o cu Mihaela Pantea ( Mimi), de câteva săptămâni milionarul a început o relație cu Ioana Ignat. Ioana se prezintă ca artistă de muzică pop. Ea a devenit cunoscută în 2016, odată cu participarea la emisiunea-concurs „Vocea României”, unde a ajuns până în finală.
A lansat primul ei single, „Mă dezîndrăgostesc”, la începutul lui 2017. Piesa are peste 15 remixuri și a fost difuzată atât în cluburile din România, cât și din Marea Britanie, Japonia, Germania sau Polonia. A urmat un alt succes în scurt timp.
După ce relația lui Sebastian cu Mimi s-a încheiat, tânărul și noua sa iubită, Ioana, nu mai au motive să se ascundă de ochii lumii.Astfel că, au fost surprinși de fotograful Cancan în Parcul Herăstrău, unde s-au sărutat pasional și îndelung. Cei doi par mai îndrăgostiți ca niciodată.
Iar ceea ce a șocat cu adevărat au fost ținutele celor doi, mai mult decât modeste pentru nivelul lor economic. Semn că nu au dorit să iasă prea mult în evidență, măcar la plimbarea pe alei. Căci apoi s-au urcat în Lamborghini-ul de 350.000 de euro al tânărului.
Cum a ajuns Dobrincu în America
Potrivit mărturisirilor sale, la 17 ani a plecat în New York să îşi construiască propria companie. „Îmi displace foarte tare când lumea categorizează în funcție de venituri sau că mi se pun astfel de etichete, milionarul sau cel mai tânăr nu știu ce, pe lângă că e un mod pervers de a descrie o persoană, reflectă niște valori pe care eu nu le reprezint. Sunt antreprenor, pe scurt, şi muzician… şi cu asta mă ocup, asta scrie în fişa postului meu. M-am autoînvăţat programare când aveam 8-9 ani şi am avut diverse job-uri.
Da, am avut primul job la birou pe la 12-13 ani. Da, a fost o experienţă… pentru că nimeni de la birou nu ştia, de fapt, că sunt minor. Şi, cu banii câştigaţi din diverse job-uri, am plecat la 17 ani, după ce am fost exmatriculat din liceu, de altfel, tocmai pentru că petreceam foarte mult timp la birou, iar conducerea şcolii nu a vrut să înţeleagă treaba asta.
Şi, fiind exmatriculat, m-am urcat cu rucsacul în spate şi m-am trezit pe JFK, unde am început să caut investitori. Şi lucrurile au funcţionat în aşa fel încât compania a crescut şi acum locuiesc în Los Angeles fericit şi împlinit şi pot să îmi urmez pasiunile pe toate planurile”, a povestit Sebastian Dobrincu într-un interviu, la Pro TV.
Sursa foto: Instagram, Cancan
Mai ceva ca-n desenele animate. O pisică neînfricată a fugărit un coiot. VIDEO
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook