Toată lumea știe că Denise Rifai poate încurca pe oricine cu întrebările sale uneori stânjenitoare. Micutzu n-a avut însă nici un fel de probleme.
Glumele lui stârnesc râsul tuturor românilor, însă Micutzu, pe numele său adevărat Cosmin Nedelcu, nu e în viața reală atât de amuzant. Comediantul, deși pare greu de crezut, suferă de depresie, o boală perfidă, pe care o ține însă cât poate de mult sub control folosind anumite trucuri.
“Asta am învățat-o în facultate, e un artificiu, dar nu e chiar o păcăleală, e un artificiu”
„Nu o păcălesc, aia nu e o minciună. Chiar vorbeam și cu Mihai în podcast-ul pe care l-am făcut cu el, cu Bendeac, că asta am învățat-o în facultate, e un artificiu, dar nu e chiar o păcăleală, e un artificiu. În momentul în care tu, din exterior, reușești să te modifici, exteriorul va modifica și interiorul.
E un truc, efectiv. De exemplu, eu am făcut un exercițiu, în care stăteam în cerc și râdeam și începeam, dintr-un râs din ăsta potolit, până la un râs care, la început, părea foarte fals, dar un râs plin.
“Am observat că începeam să râdem pe bune”
Dacă, la început, mi se părea ridicol, după aia, am observat că începeam să râdem pe bune, ba că îi vedeai pe ceilalți, ba că surprindeai la tine anumite chestii pe care nu știai că le ai și mi se pare un exercițiu foarte bun. Bineînțeles, dacă nu îl faci cu tristețea aia, dacă nu ai în minte tristețea de « eu râd, dar vai, sunt trist ». Nu, chiar să râzi pe bune”, a povestit Micutzu.
Cum a slăbit nu mai puțin de 50 de kilograme
Pe de altă parte, comediantul a avut mari probleme cu greutatea, ajungând chiar la 170 de kilograme. S-a pus însă pe treabă și a reușit, cu dietă și sport, să dea jos nu mai puțin de 50 de kilograme. În plus, sportul îl ajută să scape și de momentele de tristețe, atunci când acestea se instalează.
„Când mă simt supărat, mă chinui până ajung la sală și, când ajung la sală și fac sport, după aia, nu mai sunt atât de supărat. Și soare și aer, foarte important”, a mai spus actorul. Cât privește dieta, el spune că a renunțat la carne timp de opt luni, dar și la carbohidrați.
“M-am panicat, mai mult decât am conștientizat”
Artistul a conștientizat că are probleme cu greutatea, când a fost cu un prieten la spital, care urmează să-și facă o operație de micșorare a stomacului. „El s-a pus pe cântar, avea 167,8, eu aveam 167,8. M-am panicat, mai mult decât am conștientizat. Și am început cu chestii mici”, a mai spus comediantul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook