Simona Ionescu / Redactor Șef

Micutzu câini este în lacrimi și suferă după o ființă dragă pe care a pierdut-o. El crede că aceasta va ajunge în Rai. De ani de zile, Micutzu câini și-a făcut doi prieteni de nădejde: Fix și Of, doi câini care s-au atașat foarte puternic de artist. Și el de ei. Pe primul l-a cumpărat de la o canisă, iar pe al doilea l-a salvat după ce fusese abandonat, acum 9 ani, în curtea unei instituții.

Pentru că l-au văzut cum ofta tot timpul, aceștia l-au botezat Of și au pus un anunț pe contul lor de socializare, în speranța că va dori cineva să-l adopte. Norocul lui Of s-a numit Micutzu, iar de atunci au trecut nouă ani în care cei doi au fost de nedespărțit, alături de celălalt câine al comediantului, Fix.

Micutzu, în lacrimi, suferă crunt după câinele Fix

Primul câine al comediantului a fost Fix, un buldog. Fix a avut o viață frumoasă de câine în casa lui Micutzu. Acum artistul plânge după el, este cu adevărat dărâmat de pierdere, deoarece patrupedul a murit.

Micutzu, în lacrimi. Suferă crunt după ființa dragă pe care a pierdut-o
Fix, primul câine al lui Micutzu, un buldog adorabil, a murit (Foto: Instagram)

„Toți cățeii ajung în Rai. Fix. 2011–2025. Mai mult nu pot”, a dezvăluit artistul, copleșit de durere. Cu Fix, Micutzu a împărtășit cele mai bune momente din viața lui, dar și pe cele mai grele. Despre Fix, buldogul pe care l-a avut încă de când era tânăr, artistul a povestit în repetate rânduri.

„A fost o perioadă când n-aveam bani de mâncare pentru câinele meu, Fix, și nici pentru mine! Iar când am făcut rost de bani de pe o reclamă, am dansat amândoi în casă. Eu cu bulldogul meu bătrân, am dansat! Eu cu el am trecut prin tot”, și-a amintit Micutzu într-un interviu mai vechi.

Micutzu a făcut publice și cele mai frumoase instantanee surprinse cu primul său câine, pe care acum l-a pierdut.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Micutzu câini sunt mai mult decât simple animale de companie pentru artist. Micutzu a dezvoltat o relație profundă cu cei doi căței care au marcat viața lui. Povestea Micutzu și a câinilor săi Fix și Of este o mărturie vie a puterii legăturii între om și animal. Fiecare moment petrecut cu Micutzu câini a fost plin de dragoste și devotament reciproc. Mircea Badea îl face praf pe comediantul Micutzu. Umoristul a jignit întreaga familie Antena 3.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre