Comendiantul nu se ferește să îi critice pe edilii capitalei, nu doar în aparițiile sale de pe scenă, dar și în filmulețe postate în social media.
Într-un astfel de film, Micutzu îl apreciază cu toată ironia pe primarul Nicușor Dan și îl felicită pentru că reușește să țină sub control toaletarea copacilor din Capitală. Altminteri, în aceeași postare, Micutzu se izbește de crengile unui șir lung de copaci care mărginesc trotuarul folosit de artistul de stand-up.
Felicitări pentru o treabă bună!
Iată cuvintele actorului către Primarul General: „Știu că am spus de gunoaie, da’ măcar în București copacii sunt toaletați cum trebuie și asta apreciez foarte mult, felicitări Nicușor… Dan, chiar oo … o treabă bună!”. Micutzu are deseori părul răvășit de copaci, fața ascunsă de frunziș, iar după „Nicușor”, are nevoie de o pauză mai lungă, doar ca să reintre în cadrul telefonului cu care se filma.
Oraș în „terapie intensivă”
Despre fostul „Mic Paris”, de administrarea căruia e responsabil Nicușor Dan, la un an de mandat, în septembrie anul trecut, acesta declara că a preluat de la vechea administrație un oraș în „terapie intensivă” și că a fost nevoie să se ocupe de stabilizarea acestuia. Și a mai cerut răbdare și solidaritate bucureștenilor, pe „termen scurt”.
Micutzu este cunoscut publicului larg pentru spectacolele de stand-up comedy, dar și pentru serialul „Băieți de oraș” în care a jucat alături de Mihai Bendeac. Micutzu nu a avut însă un succes fulminant, încă de la prima sa apariție. Comediantul a recunoscut într-un interviu că a avut evenimente la care s-au adunat numai câțiva oameni și că atunci s-a simțit „ultimul om”.
Făcea deja stand-up de șapte ani, era în turneu în țară și în sală erau 40 de oameni. A recunoscut chiar că a acceptat cu greu situația. Apoi, și-a dat seama că lucrurile nu merg de fiecare dată după socoteala de acasă și că o carieră se clădește în timp, cu toate ale sale, mai bune sau mai rele.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook