Este primul sportiv din lume care a semnat un contract cu Nike, iar Franța i-a oferit cea mai înaltă distincție. A jucat tenis excepțional și prin asta a făcut ca să se vorbească de Romînia în lume, așa cum a făcut și Țiriac, și mai târziu, Nadia, Hagi și Simona Halep. Ce a făcut România pentru Ilie Năstase?

Dacă trăia în Franța, Ilie Năstase era în paginile ziarelor de ziua lui. Regretele unui ambasador al României

Cu el a început istoria clasamentului ATP. De aceea, când spui Ilie Năstase, o lume întreagă face o plecăciune. Are propria sa istorie cu Franța, cu Rolland Garros și o viață care oricând poate deveni un subiect de film. Pe 19 iulie 2021, marele sportiv împlinește 75 de ani. Ce-și dorește acum una dintre cele mai valoroase figuri ale lumii?

„N-am fost umilit așa niciodată”

Ce vor face românii în cinstea lui Ilie Năstase? Probabil că nimic, dar dacă ar fi fost în Franța, cu siguranță altfel ar fi stat situația. De altfel, cu câțiva ani în urmă, România a demonstrat cum se comportă cu o valoare, polițiștii trântindu-l la pământ pentru că nu a prezentat buletinul ca să fie identificat. Ce-i drept, nici fostul sportiv nu e ușă de biserică, dar ne-ar fi făcut cinste să ne purtăm respectuos. A fost prins încălcând legea, cu o alcoolemie de 0,05.

Motiv pentru care ar fi trebuit să primească o amendă. Atât… „Testul de alcoolemie a ieşit 0.05. Mi-au spus că trebuie să-mi dea amendă, dar un poliţist a zis să-mi ia şi sânge. Mi-au făcut şi test pentru droguri. Ce înseamnă asta? La mine, cel mai mare drog a fost un pahar de şampanie. Oamenii ăştia sunt «duşi». La INML, testul a fost tot 0,05. N-am fost umilit aşa niciodată.

Mi-au strâns cătuşele atât de tare încât mi-au făcut rană. Mi-au spus că aşa se procedează când sunt agresiv. Eu am fost doar agresiv verbal, nu fizic”, a povestit Ilie Năstase în acel moment.

Într-un interviu dat jurnaliștilor de la Libertatea în urmă cu câteva zile, cu ocazia zilei Franței, 14 iulie, afaceristul a spus care e marea lui durere.

„Franța e al doilea cămin al meu”

Ilie Năstase a trăit 40 de ani în Franța, adică jumătate de viață. Acolo i s-au născut cele trei fete și amintirile strânse în acel loc vor rămâne veșnic în sufletul său. “Am asimilat mereu Parisul și, implicit, Franța ca al doilea cămin al meu. Jumătate de viață am trăit-o acolo. Patruzeci de ani am petrecut la Paris sau în Franța, toate cele trei fete ale mele s-au născut acolo, am prietenii, locurile preferate, restaurantele mele preferate”, a spus sportivul.

Chiar și așa, el spune că e român și se mândrește cu asta, însă nu neagă că la un moment dat s-a gândit să rămâne la Paris. Pentru că acolo se simte împlinit. Știe Parisul ca-n palmă, dar va rămâne mereu fascinat de statuile de acolo. El nu vrea statuie deși, cu siguranță, ar merita. Își dorește doar respect. Un cuvânt care de multe ori se găsește doar în Dicționarul limbii române.

„De la francezi am învățat să mă respect”

Și mai au francezii un lucru extraordinar: l-au învățat ce înseamnă bunele maniere. „Am învățat să mă comport în societate, să mănânc, să nu pierd vreo masă, se respectă cam la aceeași oră, să ieși împreună cu prietenii, cu familia, ca fiind ceva deosebit. Am învățat să mă respect, să mă îngrijesc în fiecare zi, de la îmbrăcăminte și până la cum mă comport în societate”, a afirmat Ilie.

A mâncat la un restaurant de pe vremea lui Napoleon Bonaparte

Ilie Năstase și-a amintit cu nostalgie și de momentele în care mânca alături de Țiriac praz fiert și linte cu ceapă. “La început, cu domnul Țiriac, mâncam ouă umplute cu maioneză, praz fiert cu un sos al lor, linte cu ceapă. Tot felul de mâncăruri, simple și gustoase.

Apoi, am evoluat, am testat tot felul de mâncăruri excepționale. Au un fel de a găti carnea de rață de-ți plouă în gură dacă-ți explic pe îndelete. Și este un restaurant „Tour D’Argent”, care e de pe timpul lui Napoleon Bonaparte. Acolo, mi s-a spus, am mâncat carne de rață cu numărul 8 milioane și ceva, le numerotează, nu știu după ce considerent”, a declarat acesta, amuzat, în interviul din Libertatea.

Mâine, când Ilie Năstase va împlini 75 de ani, poate că românii, măcar cei din generațiile care s-au desfătat cu victoriile lui din partitele de tenis, se vor gândi la el cu drag. La mulți ani, Ilie Năstase!

Sursă foto: eurosport, observator, digi24

 

 

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp