Simona Ionescu / Redactor Șef

Dan Bittman și-a revenit din „criza bărbatului de 50 de ani”. S-a întors acasă și spune că va face chiar și revoluție pentru copiii lui

Dan Bittman și-a revenit din „criza bărbatului de 50 de ani”. S-a întors acasă și spune că va face chiar și revoluție pentru copiii lui
Dan Bittman, motorul trupei Holograf și unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, a postat un mesaj dur pe site-urile sociale, criticând metodele autorităților de a informa populația în privința COVID-19. Ro-Alert l-a scos din sărite pe artist, iar de aici a pornit o întreagă chemare la acțiune din partea sa către fani.

Până de curând Bittman își găsise fericirea în brațele unei cântărețe aflată la început de drum pe nume Monica Odagiu. Povestea lor de iubire a fost descoperită de ziarele tabloide la începutul anului. Din nou, frumoasa și delicata Liliana Ștefan, femeia cu care artistul trăiește în concubinaj de 28 de ani și cu care are trei copii primise o lovitură emoțională de la iubărețul Dan Bittman.

Amorezatul i-a compus și o melodie tinerei Monica Odagiu, pe care au cântat-o în duet, dar care nu s-a bucurat de prea mult succes, la fel cum nici relația lor nu a ajuns prea departe.

Acesta s-a întors la familie imediat ce a început pandemia de coronavirus, implicit alături de Liliana. În luna martie deja petrecea carantina lângă copiii săi și mama lor, dar a preferat să păstreze tăcere asupra aestui episod de rătăcire bărbătească la 58 de ani. Acum însă vrea să pornească o adevărată revoluție. Scânteia s-a aprins în momentul în care artistul a primit, la fel ca toți cei din București și Ilfov, mai multe mesaje prin sistemul național Ro-Alert.

„Atenţie! În municipiul Bucureşti nivelul de răspândire a noului coronavirus (Covid-19) este ridicat – peste 3 la mia de locuitori. MASCA este obligatorie în spaţiile deschise şi în cele închise! ŞCOLILE îşi vor desfăşura cursurile online. Activitatea ÎN INTERIOR a restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, sălilor de spectacole şi sălilor de jocuri de noroc este interzisă. Aceste decizii sunt valabile pentru următoarele 14 zile. RESPECTAŢI măsurile sanitare pentru a nu pune în pericol viaţa dvs. sau a celor din jur”, este mesajul primit de bucureşteni pe telefoane.

În urma acestor mesaje repetitive, ba în limba română, ba în engleză, Bittman a răbufnit:

„Nu e de ajuns minciuna Covid, acum trebuie să suport și alertele astea penibile și mincioase pe telefon. Când ieșim băieți și fete?!”, a scris Dan Bittman pe Facebook, cerând, deci, oamenilor să iasă în stradă la protest.

Cum a anunțat artistul că a renunțat la „căprioară”

„E foarte rău în această perioadă, dar n-am încotro. Stau acasă şi petrec timp cu familia, cu copiii mei. Respectăm şi ne supunem ordinelor. Eu unul nu cred în asta. Cu 150 de morţi şi peste 400 de vindecaţi, asta nu-i pandemie. În 1918 a fost pandemie cu gripa spaniolă. Dar acum cred că e altceva. Tind să cred că Sorin Ovidiu Vîntu are dreptate când spune că se face un test mondial”, a declarat, în urmă cu ceva timp, Dan Bittman pentru cancan.ro.

Postarea este din primăvara acestui an, când se instaurase carantina. Era deja acasă în ziua de 29 martie, când a împlinit 58 de ani, dar probabil că i-a fost jenă să dezmintă zvonurile din presă care-l dădeau atunci ca fiind în mare amor cu Monica Odangiu. De ziua lui a petrecut cu băieții săi și cu membrii trupei Holograf. Aceasta este o fotografie cu fiul său Patrick, postată pe Instagram.

Cântăreţul a criticat încă de la începutul pandemiei măsurile luate de autorităţi, chiar dacă le-a respectat.

”Eu mă conformez, sunt un tip disciplinat, dar din păcate, degeaba mă conformez pentru că văd ce se întâmplă în rest. Partea de organizare mi se pare foarte slabă și nu mă mir să apară lucruri și mai grave tocmai din această cauză. Nu e normal să-mi scoți mie armata pe străzi în București, și pe la Nădlac să intre cu sacoșele toată lumea care vrea și să plece către Suceava, Botoșani și așa mai departe”, declara Bittman, la Antena 3, la sfârşitul lunii martie.

De ce nu s-a căsătorit cu Liliana

Artistul pleacă de la premisa că ”un act” nu reprezintă „punctul de reper fundamental într-o relație”, cu atât mai mult cu cât el și partenera de viață Liliana Ștefan sunt de mai bine de două decenii împreună. O relație ”oficializată” în fața ofițerului de Stare Civilă nu ar aduce beneficii în plan personal, consideră Dan Bittman.

”Tocmai, pentru că e vorba de un act. Nu este nimic să ne ţină. Suntem de 25-26 de ani împreună. În primul rând nici ea nu îşi doreşte. Liliana nu mi-a spus niciodată lucrul acesta. Dimpotrivă, cred că am strica mai mult dacă am încerca să statutăm relaţia…

Singura ei întrebare a fost dacă vreau să stau împreună cu ei. Şi am zis «Păi cum, de ce facem copilul, nu ca să fim împreună?». Din momentul ăla a început viaţa mea, adică cealaltă viaţă”, a povestit Dan Bittman în urmă cu câțiva ani.

Foto: Libertatea

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre