Dani Mocanu s-a nenorocit. Nu mai are scăpare. A primit o veste care-i va schimba definitiv viața

Dani Mocanu s-a nenorocit. Nu mai are scăpare. A primit o veste care-i va schimba definitiv viața
Dani Mocanu are mari probleme în dosarul de proxenetism și se pare că nu mai are nici o șansă.

Până acum Dani Mocanu și ceilalți inculpați în dosarul de proxenetism au fost cercetați în libertate, dar finalul nu va fi unul deloc cum și l-a dorit cântărețul.

Dani Mocanu s-a nenorocit. Nu mai are scăpare. A primit o veste care-i va schimba definitiv viața

Dani Mocanu a primit o veste care l-a dat peste cap și, alături de ceilalți inculpați, deși sperau că faptele se vor prescrie. Ei au încercat până în ultimul moment să amâne neprevăzutul, de aceea avocații au făcut tot ce au putut ca să facă tot felul de lucruri pentru a încerca să lungească procesul, sperând că faptele se vor prescrie. Dar, din păcate, justiția a dat alt verdict.

„Respinge ca nefondate contestatiile formulate de contestatorii-inculpati Anton Ionel, Anton Florin, Mocanu Daniel, Tătărăscu Marian –Ionel, şi Anton Ioana, împotriva încheierii pronunţată la data de 6 mai 2021 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa. Dispune ca suma de 1250 lei (250 x 5).

Reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorul inculpat Tătărăscu Marian Ionel şi intimaţii inculpaţi Oțelea Ionuț Alexandru, Mocanu Romario, Anghel Marius Constantin şi Vișinescu Ionuț să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. Definitivă”, este decizia Curții de Apel Ploiești.

Cum au acționat infractorii

Potrivit oamenilor legii, Anton Florin racola tinere care practicau prostituția în Londra, le cazau în case închiriate de membrii grupării, iar pentru fiecare prostituată au fost create conturi pe site-uri de profil cu anunţuri prin care acestea îşi ofereau serviciile sexuale contra cost.

Anton Ionel a strâns atâția bani cu care a achiziționat mai multe bunuri imobile şi bunuri mobile în Bucureşti. La rândul său, Daniel Mocanu îi plasa lui Anton Ionel mai multe prostituate de lux, iar o parte din bani i-a reținut el. Sub protecția lui Anton Ionel, între 2011-2015 la acest grup infracțional au aderat și alți bărbați care au racolat și exploatat tinere tot în Marea Britanie.

Sursă foto: instagram