Simona Ionescu / Redactor Șef

Daniel Onoriu le-a dat vestea neplăcută fanilor. „Nu știu dacă vă imaginați cât de trist sunt…”

Daniel Onoriu le-a dat vestea neplăcută fanilor. „Nu știu dacă vă imaginați cât de trist sunt…”
Chiar dacă nu s-a refăcut definitiv, Daniel Onoriu e dornic să participe la curse. Din nefericire, de data asta astrele nu s-au aliniat.

Daniel Onoriu are în sânge pilotajul, iar cursele rămân cel mai frumos lucru din viața lui.

Daniel Onoriu le-a dat vestea neplăcută fanilor. „Nu știu dacă vă imaginați cât de trist sunt…”

Și-ar fi dorit mai mult ca oricând să fie pe pârtie de circuit de la Câmpulung Muscel, însă n-a fost să fie. Daniel Onoriu a fost la medic, iar controlul medical nu a ieșit așa cum și-ar fi dorit. Specialiștii au spus că e încă foarte slăbit, așa că va trebui să stea cuminte. E adevărat că vestea nu i-a plăcut, dar nu are ce să facă. El le-a spus totul fanilor săi.

Sunteți o persoană extrem de slabă fizic și nu vă dăm voie să participați în orice competiție sportivă

„Am avut emoții maxime pentru că știam că azi am controlul medical (obligatoriu pentru orice sportiv). Am fost la clinică sportivă afiliata FRAS, iar acolo mi s-au făcut mai multe controale medicale. Medicul care m-a consultat mi-a spus că îmi trebuie un control neurologic.

Am fost la Floreasca, iar la sfârșit mi s-a spus: sunteți o persoană extrem de slabă fizic și nu vă dăm voie să participați în orice competiție sportivă. Nu știu dacă vă imaginați cât de trist sunt, îmi doream atât de mult să vă fac show.

Poate că e mai bine așa, am timp să mă antrenez pentru următoarea etapă cu Kart-ul, sala, înot etc. Ne vedem în acest week-end la salonul de Tuning din Câmpulung Mușcel, unde voi aduce un Lamborghini Huracan EVO 610 HP.”, a spus pilotul pentru Click.

„S-au atrofiat mușchii! Zici ca sunt somalez!”

Daniel Onoriu a fost în comă nu mai puțin de 55 de zile, medicii nu i-au dat nici o șansă, însă Dumnezeu a fost de partea lui. Pilotul i-a dat în judecată pe medicii din Turcia și speră că se va face dreptate.

„Mi s-au atrofiat mușchii! Zici ca sunt somalez!Dacă vreți să muriți faceți operația asta! Vreau ca nemernicii să plătească! Aproape am murit… nu am murit? Nu știu încă ce daune voi cere, nu-mi dă voie avocatul să spun! Vreau să plătească scump. 150 000 de euro am cheltuit cu intervenția asta. Am făcut-o că nu mă mai simțeam frumos!”, a mai spus vedeta.

Sursă foto: click

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre