Dacă în trecut nu știa decât să facă o omletă, Bianca Drăgușanu a intrat în rândul gospodinelor.
De dragul lui Bădălău, Bianca Drăgușanu a învățat să gătească și se laudă cu preparatele ei culinare. Ce îi iese cel mai bine
De când e iubita lui Gabi Bădălău, Bianca Drăgușanu încearcă să facă ce nu s-a gândit niciodată în viață. Într-o discuție cu Adela Popescu, cea mai sexy blondă a României a dezvăluit că a evoluat în bucătărie. Și dacă până nu demult reușea să încropească o omletă, acum știe să gătească și paste, dar și pui la cuptor.
Și pare că nu vrea să se oprească aici. „Gătesc paste, pui la cuptor… despre ce vorbim? Eu, care găteam doar omletă dimineața…”, a recunoscut vedeta, mândră nevoie mare de calitatea de gospodină.
Și-a vopsit părul după un an și jumătate
Obișnuită cu extensiile, Bianca a considerat că a venit momentul să facă o schimbare de look, așa că a mers la un salon de înfrumusețare. Pentru că nu s-a mai vopsit de peste un an, blonda s-a lăsat pe mâna profesioniștilor, pentru că a vrut o schimbare. Și-a deschis părul la vârfuri, iar rezultatul final a bucurat-o.
„Am foarte mari emoții pentru că mai bine de un an și ceva, poate doi, nu m-am atins de părul meu. Cu niciun fel de vopsea. Și acum m-am trezit eu așa și am spus am nevoie de tine. Fă o mică schimbare, mă rog, mică, mare schimbare, două trei șuvițe.
Sunt foarte mulțumită de felul în care-mi arată părul după șuvițele pe care le-am făcut”, a povestit Bianca Drăgușanu pe pagina de Instagram. Nu demult, ea a intrat în cabinetul medicului estetician pentru că simțea nevoia să mai schimbe ceva la imaginea ei și, după cum ne-a obișnuit, cu siguranță nu se va opri aici.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook