Cererea lui Cristian Cioacă s-a judecat miercuri dimineață. Fostul polițist a ajuns la judecătorie escortat și cu zâmbetul pe buze. Acesta a executat mai mult de jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Potrivit unor surse judiciare citate de presă, pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, unde este încarcerat, i-a respins cererea de eliberare condiționată, drept pentru care acesta a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti.
Cioacă a executat mai mult de jumătate din sentință
Amintim că în data de 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicere a unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, pe fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
În rechizitoriu se arată cum a comis fapta. În noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unui scandal cauzat de iminența unui divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Conform anchetatorilor, copilul minor al cuplului se afla cu ei în apartament în acele momente.
Cum a acaționat polițistul după ce și-a omorât soția
„În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activități menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potențial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a deplasării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007.
Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului”, au notat procurorii.
Aceștia mai susţin că, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfăşurat o „operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai”. După ce a făcut toate acestea, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioacă a anunţat oficial dispariţia soţiei sale.
Decizia instanței s-a dat. Avocata lui Cioacă: „e un semn bun”
După ce a stat la pușcărie mai mult de jumătate din pedeapsa care i-a fost atribuită, în final, acum Cristian Cioacă vrea să iasă. El a solicitat penitenciarului, iar cum cererea i-a fost respinsă, a mers în instanță. Atât judecătoria cât și tribunalul din Pitești i-au respins solicitarea, la începutul anului.
Acum, fostul polițist criminal a primit un răspuns favorabil din partea comisiei penitenciarului Mioveni, la o altă cerere de eliberare condiționată. Aceeași comisie care, cu câteva luni în urmă, nu l-a considerat demn de eliberare condiționată și-a dat OK-ul recent. Prin urmare, propunerea făcută de comisia de liberare condiționată trebuie admisă de instanță.
În această dimineață, instanța a decis amânarea cauzei lui Cioacă. Avocata acestuia a declarat că „e un semn bun” că instanța a luat in considerare solicitarea lui Cristian Cioaca pentru eliberare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook