Prințul Harry spune că inițial a crezut că mama sa, prințesa Diana și-a înscenat moartea în teribilul accident din tunelul parizian, pentru a scăpa de presă. Acesta a mai dezvăluit că el și fratele său, prințul William, au parcurs, împreună, tunelul unde a murit Diana, pentru a retrăi ultimele momente din viața mamei lor.
La peste două decenii. Distanță, în noile sale memorii, Spare, Harry în vârstă de 38 de ani, care avea doar 12 ani în momentul accidentului de mașină al mamei sale, a dezvăluit că el credea că Diana și-a înscenat propria moarte pentru a scăpa de viața ei agitată, potrivit unor extrase din carte obținute de publicația Page Six.
Prințul Harry și-a imaginat că prințesa Diana doar și-a înscenat moartea
Ducele de Sussex a spus că teoria conform căreia Diana și-a înscenat moartea, i-a încolțit în minte la câteva momente după ce a primit vestea îngrozitoare a morții ei în timp ce se afla la Castelul Balmoral din Scoția, unde își vizita bunicii, rregina Elisabeta a II-a și prințul Philip.
„Neavând nimic de făcut decât să cutreier castelul și să vorbesc singur, o suspiciune a luat naștere, care a devenit apoi o credință fermă, cum că totul era un truc”, a scris Harry în carte. „Și pentru prima dată, dată trucul nu a fost jucat de oamenii din jurul meu sau de presă, ci de mami. Viața ei a fost mizerabilă, a fost urmărită, hărțuită și mințită. Așa că și-a organizat un accident ca o diversiune și apoi a fugit”, scrie prințul în cartea sa de memorii, relatează Hollywoodlife.com.
Prințesa Diana, accident mortal la 36 de ani
În vârstă de doar 36 de ani, prințesa Diana a murit din cauza rănilor suferite după ce limuzina ei s-a izbit în pereții tunelului Pont de l’Alma din Paris, pe 31 august 1997. Iubitul ei, Dodi Fayed, și șoferul ei, Henri Paul, au murit și ei în urma accidentului. Singurul supraviețuitor al accidentului teribil a fost garda de corp a Dianei, Trevor Rees-Jones. Deși a existat inițial suspiciunea că paparazzii au intervenit în accidentul de mașină, s-a confirmat ulterior că Paul conducea sub influența băuturii.
În noua sa carte de memorii, Harry mai scrie că el și fratele său, prințul William, ar fi călătorit mai apoi prin tunelul Pont de l’Alma pentru a revedea ultimele momente din viața mamei lor. Ei au vrut, de asemenea, să experimenteze „denivelarea” de pe drum care ar fi deturnat mașina Dianei. „Abia am simțit-o, a scris Harry. Întotdeauna mi-am imaginat tunelul ca pe un pasaj periculos, dar era doar un tunel scurt, simplu, fără dificultăți. Niciun motiv pentru un accident care sa aducă moartea cuiva acolo”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook