Deputat britanic responsabil: Demisionează findcă a băut prea mult
În scrisoarea sa de demisie deputat britanic, deputatul Christopher Pincher a precizat că încă își oferă susținerea necondiționată pentru Boris Johnson, dar a trebuit să demisioneze după un „incident”, fără a preciza în detaliu ce a făcut.

„Aseară am băut mult prea mult. M-am făcut de rușine pe mine și pe alții, ceea ce este ultimul lucru pe care vreau să-l fac și pentru asta îmi cer scuze”, a spus el într-o scrisoare citată de presă. Pincher lucra pentru guvernul britanic și avea rolul de a se asigura că parlamentarii votează în favoarea cabinetului condus de Johnson. „Cred că ceea ce trebuie făcut în aceste circumstanțe este să demisionez din funcția de șef adjunct Whip (Trezoreria Casei Regale)”, spune cu responsabilitate deputatul.
Ce-i drept, cabinetul lui Boris Johnson nu mai avea nevoie de încă un scandal. Premierul a avut de dat socoteală pentru party-urile din pandemie. Imediat după jubileul Reginei, el a trecut de votul de neîncredere al grupului parlamentar conservator din Camera Comunelor, bucurându-se, până la urmă, de susţinerea a 211 dintr-un total de 359 de deputaţi.
În Camera Comunelor erau depuse suficiente cereri pentru un vot de neîncredere împotriva celui care a dat liber la „partygate”. Johnson a fost acuzat că a eşuat grav în calitate de lider, fiindcă în timpul pandemiei de coronavirus a organizat în repetate rânduri petreceri la reşedinţa sa din Downing Street, nesocotind regulile de distanţare socială pe care tot el le impusese societății britanice. În plus, el a susținut că aceste petreceri ar fi fost şedinţe de lucru ale guvernului.
Johnson a trebuit să plătească amendă pentru aceste abateri, devenind astfel primul premier britanic în exerciţiul funcţiunii despre care se ştie clar că a încălcat legea. După ce opinia publică a aflat de petreceri,
Johnson şi-a cerut iertare în repetate rânduri, dar a refuzat categoric să-şi dea demisia.
Demisie deputat britanic care a surprins toată lumea politică! Christopher Pincher, responsabil de voturile parlamentare pentru Boris Johnson, și-a depus demisie deputat britanic după un incident grav. Într-o scrisoare emoționantă, el recunoaște că a băut excesiv și s-a compromis. Această demisie deputat britanic marchează un moment critic pentru guvernul Johnson și ridică întrebări despre responsabilitatea politicienilor de top. Marius Pieleanu anunță că a plecat de bunăvoie de la SNSPA, dar amenință cu proces. Susține că nu a fost demisie.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook