Se știu puține lucruri despre misteriosul domn, dar fanii Kardashiancăi sunt încântați că ea nu mai este sub vraja celui căruia i-a dăruit o fetiță, însă a înșelat-o. Și mai interesant, comentează fanii, este faptul că ea a încercat să nege că a întâlnit pe cineva.
Zvonurile despre noua iubire au apărut încă de săptămâna trecută, arătându-se cu degetul spre „un alt jucător din NBA”. Khloe, însă, a scris într-un comentariu pe Instagram: „Cu siguranță NU este adevărat!!!” și a adăugat ceva mai târziu: „Nu mă văd cu nicio persoană”.
A insistat cam mult pe tema asta, continuând: „Sunt fericită să mă concentrez pe fiica mea și pe mine, pentru o vreme”, îmbrăcând cu tărie haina mamei singure.
Noi știm însă că fără foc nu iese fum și e evident că mămica Khloe plănuiește să-și țină noua poveste de dragoste sub anonimat, pentru moment. Apropiați ai vedetei, însă, au dat de înțeles că nu există nicio îndoială că se vede cu cineva.
Romantica veste nu putea veni într-un moment mai bun, deoarece fanii au avut de curând inimile întristate după ce au urmărit la televizor cea mai recentă dramă din relația Khloe-Tristan. Junele împricinat a fost dat în judecată pentru paternitate la sfârșitul anului trecut de o femeie pe nume Maralee Nichols. Khloe a trăit drama „în direct”, desigur, la finalul sezonului The Kardashians, că doar orice femeie înșelată continuă să își câștige pâinea, nu?
Khloe nu a fost avertizată de „fostul” că e dat în judecată și a aflat că motivul procesului e paternitatea. Azi, ea se declară zen și bucuroasă că își are familia alături:
„Nu e ușor, dar este, cred, și o formă de terapie pentru mine, în același timp. Îmi place să văd cum reacționează restul familiei mele la lucruri. Acele lucruri mărunte înseamnă foarte mult pentru mine și îmi place să văd cum toată familia – nu numai în această situație, ci în orice situație – se unește și cum suntem cu toții unul în jurul celuilalt în vremuri grele pentru oricare dintre noi.”
Dovadă că terapia de grup în familie ține la alde Kardashian e faptul că acum, la ușa lui Khloe, înflorește deja altă relație și îi ținem pumnii ca măcar de data asta să fie cu un final mai fericit.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook