Rețeta de batoane cu banane este foarte simplă, cu ingrediente puține și extrem de rapid de pregătit și este ideală dacă ai cumpărat mai multe banane și unele s-au copt prea tare.
Poți să prepari Batoane cu banane împreună cu cei mici, implicându-i în cântărirea ingredientelor, mixarea și amestecarea lor, întinsul în tavă și puteți să le tăiați în diverse forme geometrice. Cu siguranță va fi distracție în bucătărie.
Ingrediente pentru 18 porții (o tavă)
200 g fulgi de porumb, 3 banane mari și coapte, 30 g alune nesărate ( sau caju, nuci de macadamia sau alte oleaginoase), 6 – 7 curmale, 10 g mix de semințe (se cumpără ca atare), 20 gr merișor confiat, puțină scorțișoară.
Preparare
În robotul de bucătărie pui curmalele și le mărunțești, apoi adaugi alunele, fulgii de porumb și semințele și le mixezi până la o granulație de 0,5 cm. Pune bananele în vasul robotului și le omogenizezi până devin spumoase.
Într-un castron mai generos pune bananele, ingredientele uscate mixate, merișorul și scorțișoara și amesteci până la omogenizarea compoziției. Poți să îi rogi pe cei mici să te ajute. Preîncălzești cuptorul la o temperatură de 200 grade și tapetezi cu foaie de copt o tavă de aproximativ 16 cm x 12 cm (dacă este prea mare compoziția va fi prea subțire).
Așază compoziția în tavă întinzând-o cât mai uniform și apăsând cu o lingură pentru a deveni compactă.
Introdu tava la cuptor și coace la temperatura de 200 grade C pentru 12 – 15 minute sau până devine aurie. Când este gata, scoți prăjitura și o pui pe un grătar la răcit. Abia după ce este rece o tai în dreptunghiuri (batoane) sau orice alte forme.
Batoanele poți să le păstrezi la frigider într-o caserolă punând foaie de copt între ele pentru a nu se lipi.
Sursa: mamachef.ro
Gestul care i-a schimbat viața. Acest tip a purtat același tricou 3 ani
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook