Românii apreciază cârnații, fie din carne de porc, de vită ori amestec, Îi pun la prăjit, la cuptor ori pe gratar. Însă, moldovenii fac un altfel de cârnati, cu carne de porc și orez.
Chișcă moldovenească. Secretul cârnatui umplut cu orez
Chișca este un preparat tradiţional pe bază de carne de porc, nelipsit de pe masa de moldovenilor.
Spre deosebire de tobă, caltaboşi ori cârnaţi, preparate greu de digerat pentru anumite persoane, chişca e mai potrivită pentru o cină. În Moldova, chişca nu are în compoziţie morcov, verdeaţă sau zarzavat, cum se foloseşte în alte zone ale ţării. Gustul este dat de condimentele folosite.
Ingrediente
- 1 kg carne porc macră
- 2-3 cepe potrivite ca mărime
- 300 grame orez
- sare, piper, cimbru, coriandru, foi dafin, ardei iute
- 4 metri de maţe groase.
Mod de preparare
- Ceapa se curăţă, se taie cubuleţe şi se pune la călit într-o tigaie încinsă cu puţin ulei, apoi se adaugă orezul spălat bine. Se stinge cu supă sau apă clocotită, se adaugă sare şi piper după gust, apoi se acoperă vasul pentru a se umfla orezul.
- Acesta nu trebuie lăsat foarte mult, ci atât cât să fie pe jumătate pătruns.
- Carnea de porc se toacă prin maşină. Se poate adăuga şi aproximativ 200 grame de ficat de porc pentru cei care apreciază gustul (acesta trebuie fiert înainte pentru a putea fi tocat).
- Se adaugă orezul rece şi se condimentează după gust (sare, piper, ardei iute tocat mărunt, cimbru, coriandru).
- Compoziţia amestecată bine se pune în intestine şi după aceea se leagă la capete.
- Se pun la fiert în apă rece şi în timp ce dau în clocot trebuie înţepaţi cu un ac pentru a nu crăpa.
- Se lasă pe foc circa 30 de minute. Apoi se scot într-o tavă în care am turnat puţin ulei sau am uns-o cu untură, se adaugă apă şi se dă la cuptor să se pătrundă bine şi să se rumenească.
- Chişca poate fi servită fierbinte cu salată de sfeclă roşie şi hrean sau rece cu muştar.
Nicole Kidman este nostalgică. Vorbește despre povestea de dragoste cu Tom Cruise
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook