Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum tratezi arsurile solare. Remedii naturale, ușor de făcut în propria gospodărie

Cum tratezi arsurile solare. Remedii naturale, ușor de făcut în propria gospodărie
În sezonul cald majoritatea persoanelor se confruntă cu arsurile solare, indiferent de ce tip de piele au. Lumina soarelui este foarte periculoasă pentru piele, mai ales când aceasta nu este protejată corespunzător.

După expunerea la soare, simptomele arsurilor apar destul de rapid. Acestea includ roșeața, usturimea și senzația de disconfort. În funcție de gravitatea arsurilor, poți apela la mai multe remedii naturiste care îți vor ușura situația, însă, în cazul unor arsuri mai grave, este recomandată o vizită la medic.

Exemple de remedii naturale

Senzațiile de usturime și bufeurile cauzate de arsurile solare pot fi remediate cel puțin pe moment de un duș rece. Poți face chiar o baie în cadă plină cu apă călduță (nu caldă sau fierbinte deoarece pielea te va ustura și mai tare), în care să pui un pahar de oțet de mere pentru reechilibrarea pH-ului pielii. 

Uleiul esențial de lavandă sau cel de mușețel are efect calmant asupra pielii, iar dacă vrei să scapi de roșeața specifică pielii arse de soare, poți adăuga două căni de bicarbonat de sodiu în apa din cadă.

Probabil cel mai cunoscut, dar și cel mai eficient ingredient natural folosit pentru tratarea arsurilor solare este aloe vera. Aceasta hidratează pielea și accelerează regenerarea ei.

Compresele cu lapte rece aplicate direct pe piele creează o barieră proteică care ajută la vindecarea pielii.

Castraveții sunt legume care conțin antioxidanți de preț pentru piele, dar au și proprietăți analgezice. Câțiva castraveți de la frigider puși în blender și transformați într-o pastă pe care o aplicați pe zonele arse de soare calmează pielea și o hidratează. Pasta trebuie lăsată să acționeze în jur de 10 minute.

Uleiul esențial de mentă acționează precum un analgezic natural și ajută la calmarea pielii inflamate în urma arsurilor solare. Mai mult decât atât, uleiul de mentă oferă și o senzație răcoritoare. Masează-ți ușor pielea arsă de soare cu ulei de mentă încălzit în prealabil între palme, pentru a-i facilita pătrunderea în piele. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre