Simona Ionescu / Redactor Șef

Aceste frigărui dovlecel brânză cu dovlecel și brânză aromatizată în stil mediteranean vă putem garanta că vor fi foarte apreciate chiar și la o masă festivă, sau ca gustări la petrecerile copiilor. Un avantaj este că arată absolut apetisant. Iar gustul e cu adevărat desăvârșit. E ca și cum ați aduce cea mai frumoasă vacanță de vară în farfurie.

Brânza aromatizată o găsiți gata preparată la hipermarketuri. Oferta e diversificată, fiind vândută atât la vrac cât și ambalată, în borcane.

Ingrediente pentru frigărui dovlecel brânză cu dovlecel și brânză aromatizată

1-2 dovlecei sau zucchini, sare și piper, roșii cherry, cuburi de brânză aromatizată, bețișoare pentru frigărui

Preparare Frigărui cu dovlecel și brânză  aromatizată în stil mediteranean

Pentru că brânza aromatizată este deja preparată, doar o vom pune la scurs într-o sită. Între timp, pregătim dovleceii pe care îi feliem subțire și presărăm sare peste felii. Lăsăm feliile de dovlecei 10 minute presărate cu sare, așa încât să evapore din lichid, apoi le tamponăm cu prosoape absorbante.

Înfășurăm feliile de dovlecei peste bucățile de brânză și le înfigem pe bețișoare de frigărui, împreună cu roșiile cherry. Cu ajutorul unei pensule, ungem frigăruile cu ulei de măsline condimentat, din cel de la brânză.

Încingem grillul și așezăm frigăruile pe el. Le lăsăm câte 1 minut pe fiecare parte, nu mai mult, pentru a nu se topi brânza din interior. Servim frigăruile simple, ca gustare, sau le includem printre alte aperitive.

Sursa: Chefi la cuțite

Trucuri pentru cel mai bun cozonac de Paște. Rețeta lui Chef Cătălin Scărlătescu

Frigărui dovlecel brânză sunt alegerea ideală pentru o gustare sănătoasă și delicioasă. Aceste frigărui dovlecel brânză se prepară ușor și rapid, fiind perfecte atât pentru mese festive cât și pentru petrecerile copiilor. Brânza aromatizată o găsiți gata preparată la orice hipermarket, iar frigărui dovlecel brânză vor fi apreciate de toți. Combinația de dovlecel proaspăt cu brânză aromată creează o experiență culinară autentică. Rețeta virală de frigărui tortilla kebab. Glazură de unt și roșii e o nebunie.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre