Florin Bișoc, concurent în ediția 8 din sezonul 8 „Chefi la cuțite”, a făcut spectacol în farfurie cu rețeta sa specială: Mușchiuleț de porc în crustă de ierburi cu cremă de păstârnac și jeleu de merișoare.
Ingrediente pentru rețeta Mușchiuleț de porc în crustă de ierburi
1 kg mușchiuleț de porc, 40 gr pudră de cărbune, 3 ouă, 200 ml smântână lichidă, 200 gr pesmet panko, 20 gr busuioc proaspăt, 40 gr pătrunjel, 50 ml ulei de măsline, 400 ml ulei de floarea soarelui, 800 gr păstârnac, 20 gr sare, 8 gr piper, 20 gr agar agar, 200 ml vin alb, microplante, 20 gr ghimbir, 200 gr unt, 50 gr miere, 300 gr merișoare
Mod de preparare
Muschiulețul de porc se fasonează, după care se ia jumătate din cantitatea sa și se blendează, adăugând și smântâna lichidă, sarea și piperul până la obținerea texturii dorite. Compoziția obținută, se întinde pe o folie de prospețime. Se fac din ea mici rulouri care se presară cu cărbune negru. Se păstrează o foaie simplă din compoziție peste care se vor așeza rulourile cu cărbune, apoi se vor rula în foaia simplă.
Ruloul de carne se împachetează bine în folie de prospețime și se fierbe în bain-marie la o temperatură de 72° timp de 35 minute (normal se ține la 62° timp de 3 ore ). Cantitatea de carne rămasă se toacă la cuțit, adăugând un gălbenuș, sare și piper. Se formează bulete (mici sfere, sau biluțe) care se vor trece prin pesmet. Buletele se introduc la cuptor la o temperatură de 180° timp de 7 minute.
Între timp, pregătim crema de păstârnac. Păstârnacul se spală foarte bine, apoi se curăță și se pune la fiert în apă cât să fie bine acoperit. După fierbere se blendează, se adaugă sare, smântână lichidă, unt și puțin ghimbir. Astfel obținem crema de păstârnac dorită.
Cojile rămase se introduc în cuptor, la o temperatură de 180° timp de 10 minute pentru obținerea unui crumble. Dintr-un păstârnac rămas facem felii subțiri cu ajutorul unui feliator, pentru a obține chipsuri. Acestea se prăjesc într-o baie de ulei bine încins.
Pregătim jeleul de merișoare. Merișoarele deshidratate se vor pune la fiert împreună cu vinul. După ce vor fierbe se vor pasa cu un blender vertical. Compoziția se va trece printr-o sită fină, se adaugă mierea de albine, după gust. Sosul obținut se pune pe foc și se adaugă agar-agar, apoi se lasă la răcit.
Pentru crusta de ierburi se toacă mărunt busuiocul verde cu pătrunjelul, se mărunțesc cojile de păstârnac, și se amestecă. Ruloul din mușchiuleț de porc se trece prin această crustă de ierburi, se feliază grosier și se servește alături de crema de păstârnac, buletele de carne și deliciosul jeleu de merișoare.
Sursa: Chefi la cuțite
Senzațional ce făceau înainte să devină celebri! Brad Pitt făcea reclamă îmbrăcat în pui
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook