Pasta de humus aduce foarte multe beneficii organismului pentru aportul de proteine dar și pentru restul nutrienților pe care le conține. Combinația de față care amestecă năutul cu avocado vine să completeze lista de substanțe hrănitoare benefice corpului pe care le asigura această masă. Pasta de humus cu avocado și busuioc este ideală pentru micul dejun, dar la fel de bine poate fi servită și seara, la cină, sau ca un antreu pentru o masă mai consistentă.
Năutul este un bun substitut pentru carne, dacă țineți post sau dacă urmați o dietă vegetariană. Datorită conținutului ridicat de minerale care se regăsesc în năut, sănătatea sistemului cardiovascular este menținută, metabolismul este reglat, iar rezistență oaselor și a mușchilor este îmbunătățită. Boabele de năut sunt o excelentă sursă de proteine, grăsimi sănătoase, fibre, carbohidrați și conțin o lista lungă de vitamine și minerale.
Pe de altă parte, avocado este un fruct extrem de sănătos, care, fără excese, ar trebui să facă parte constant din meniul oricărei persoane. Compușii antioxidanți din avocado (vitamina E, C, compuși fenolici și carotenoizi) scad stresul oxidativ și inflamația asociate cu apariția și progresia bolilor cronice. Aceștia au în special efecte cardioprotective și neuroprotective. În plus, aceste substanțe ar putea ajută la prevenția cancerului.
View this post on Instagram
Ingrediente pentru pastă de humus cu avocado și busuioc
400 g de năut fiert
1 avocado
1 mână de frunze de busuioc
1/2 pahar de apă
2 linguri de suc de lămâie
1 lingură de tahini sau piure de caju
2 căței mici de usturoi
2 linguri de ulei de măsline
Sare, oregano, fulgi de ardei iute
Mod de preparare
Această rețetă de pastă de humus cu avocado și busuioc se prepară extrem de simplu. Puneți toate ingredientele în blenderul dumneavoastră și amestecați. După ce ați obținut o pastă fină, aranjați humusul pe o farfurie, decorați cu puțin ulei de măsline, frunze de busuioc și câțiva fulgi de ardei iute.
Sursa: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook