Simona Ionescu / Redactor Șef

Nu există garnitură mai bună pentru friptură: cartofi dulci copți, umpluți cu năut și pătrunjel

Nu există garnitură mai bună pentru friptură: cartofi dulci copți, umpluți cu năut și pătrunjel
Unii preferă să consume acest produs foarte gustos simplu, zi de zi, alții îl folosesc drept garnitură pentru friptura de Crăciun sau la alte mese festive.

Vă pregătiți să preparați celebra friptură de Crăciun, dar pare că nici o garnitură pe care ați folosit-o până acum nu vă e pe plac? Încercați cartofii dulci, copți și umpluți cu năut și pătrunjel. Vă veți uimi musafirii!

Nu există garnitură mai bună pentru friptură: cartofi dulci copți, umpluți cu năut și pătrunjel

Are un gust senzațional, se pregăteșt foarte repede și mai are un plus față de altă produse culinare: nu vă afectează silueta și așa încercată greu în perioada sărbătorilor. Pentru cartofii dulci umpluți cu năut și pătrunjel aveți nevoie de următoarele ingrediente:  2 cartofi dulci, 1 conservă cu năut, 3 linguri cu ulei, 1 ceapă, 2 căței de usturoi. Vă mai sunt necesare 1 linguriță cu paprika dulce, 1 lingură cu pastă de ardei dulce, 1 legătură cu pătrunjel. Dar și 8 rosii cherry, 1 lingură cu zeamă de lămâie, sare, piper.

Mod de preparare

Pentru început se curăță bine cartofii, apoi se spală și se taie pe jumătate, pe lungime. Stropiți cu o lingură cu ulei și așezați în tavă, apoi introduceți la cuptor.

În timp ce cartofii sunt la cuptor, curățați usturoiul și ceapa, tocați mărunt și înăbușiți în restul de ulei. Când aceste ingredient încep să se înmoaie, adăugați puțină zeamă din conserva de năut, apoi boabele, pasta de ardei, paprika, sare și piper și lăsați să fiarbă pentru zece minute.

Luați miezul de la cartofi folosind o lingură

Într-un castron mai mare, se vor amesteca roșiile cherry tăiate în patru cu pătrunjelul tocat mărunt, sare și zeama de lămâie. Miezul de la cartofi se ia cu o lingură și este extrem de important să nu le rupeți coaja. Întoarceți invers, cu partea moale deasupra și puneți câteva linguri de năut deasupra, plus două linguri cu salată de pătrunjel. Un asemenea preparat va satisface și cele mai sofisticate gusturi.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre