Simona Ionescu / Redactor Șef

Revelion perfect, chiar și pentru diabetici. Două rețete delicioase de pește, ca să vă meargă bine tot anul 2024

Revelion perfect, chiar și pentru diabetici. Două rețete delicioase de pește, ca să vă meargă bine tot anul 2024
Diabetul nu trebuie să vă strice petrecerea de Revelion. Cu puțină atenție și câteva preparate culinare foarte gustoase, veți intra așa cum trebuie în noul an. Iată două rețete simple, dar delicioase de pește.

De pe masa de Revelion nu poate lipsi peștele, iar suferinzii de diabet pot mânca cu poftă din acest alimente. Cele două rețete de mai jos vă vor încânta, de-a dreptul.

Tortilla cu somon afumat

Un aperitiv delicios, pe care-l poate consuma întreaga familie este tortilla cu somon afumat. Potrivit viatacudiabet.ro, ingredientele de care aveți nevoie sunt 100 g somon afumat tăiat în felii subțiri, 80 g cremă de brânză proaspătă, tartinabilă, dar cu un conținut redus de grăsimi, 1 lingură cu ceapă verde tăiată mărunt, 1 linguriță cu coajă de lămâie, 1 lingură cu zeamă de lămâie, 4 bucăți de lipii din făină integrală. Vă mai sunt necesare 1 zucchini mic, tăiat în fâșii foarte subțiri și câteva felii subțiri de lămâie.

Tortilla cu somon afumat, aperitivul perfect pentru Revelion

Mod de preparare

Începeți prin a amesteca crema de brânză cu ceapa verde, coaja și zeama de lămâie și întindeți peste lipii. Nu apropiați foarte mulți de margini. Se împarte somonul în patru părți egale și se întinde pe lipii. Tăiați dovlecelul în fâșii cât mai subțiri și adăugați peste somon. Rulați cu atenție. Pentru un plus de prospețime, mâncați cu felii de lămâie.

File de somon în crustă de fistic

Un alt preparat delicios, perfect pentru masa de Revelion este fileul de somon în crustă de fistic. Aveți nevoie de 6 linguri cu fistic decojit și tocat foarte bine, 30 g făină integrală, 4 fileuri de somon, 2 albușuri de ou, bine bătute și ulei.

File de somon cu fistic, pentru un Revelion de lux

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul. Amestecați bine făina cu fisticul tocat. Iar în altă farfurie puneți albușul de ou. Treceți somonul, dar doar pe o parte în albuș, apoi presărați fisticul cu făină. Ungeți o tavă cu ulei și puneți apoi fileurile de pește. Introduceți la cuptor pentru o jumătate de oră. Dacă sunteți diabetici, specialiștii spun că puțin vin roșu puteți consuma, pentru că are un număr relativ scăzut de carbohidrați. Simplu, sau amestec cu apă minerală.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre