Simona Ionescu / Redactor Șef

Și vegetarienii se vor ospăta de Sărbători. Sunt foarte inventivi! Iată cu ce înlocuiesc aceștia carnea și ce rețete folosesc

Și vegetarienii se vor ospăta de Sărbători. Sunt foarte inventivi! Iată cu ce înlocuiesc aceștia carnea și ce rețete folosesc
Pentru majoritatea dintre români, Crăciunul este asociat cu masa tradițională, de unde nu lipsesc sarmalele, cârnații, cozonacii. Ce pot consuma însă cei care sunt vegetarieni?

Chiar dacă ați hotărât să nu mâncați carne, puteți avea un Crăciun cu masa îmbelșugată, spun vegetarienii. Rețetele adaptate sunt delicioase.

Și vegetarienii se vor ospăta de Crăciun. Iată ce puteți alege

V-ați gândit cumva cum arată masa tradițională de Crăciun a vegetarienilor? Nu trebuie să strâmbați din nas, pentru că odată ce veți gusta din acele preparate, e posibil să vă placă atât de mult încât să le tot doriți. Rețetele adaptate sunt cu adevărat o binecuvântare a papilelor gustative.

Iar cine optează pentru astfel de produse, care sunt mult mai ușoare, nu va avea nici o problemă cu digestia, spun specialiștii. Mai mult, bucătarii specializați în astfel de bunătăți afirmă că nici un consumator de carne nu ar putea face diferența, dacă nu ar ști.

 

Piftie vegană

Sarmalele, spre exemplu, sunt din soia şi legume. Și dacă până acum nu ați crezut, există cozonaci din caju sau piftie vegană, al cărui gust este extraordinar. Sigur că și în acest caz, trebuie să fim extrem de atenți ce mâncăm. De aceea, specialiștii recomandă cereale integrale, fructe şi legume proaspete, soia, tofu, uleiuri vegetale.

Iată cât de simplu se poate obține o piftie fără carne. Ingredientele necesare sunt: 200 g ciuperci nicoreti fierte în prealabil, 60 g perle de tapioca (se cumpără de la magazinele de specialitate), 600 ml apă rece, o linguriță cu mirodenii, sare după gust, 5-6 căței de usturoi, 2 linguri cu ulei de măsline.

 

Mod de preparare

Perlele de tapioca se macină cu o râșniță de cafea și se pune peste ele apa și mirodeniile. Se lasă la înmuiat pentru zece minute, timp în care se taie ciupercile fâșii sau cubulețe. Doi căței se usturoi se pasează foarte bine. Se pune uleiul la încins, se adaugă usturoiul, se lasă puțin să se rumenească și se adaugă ciupercile tăiate.

Se călesc câteva minute, apoi se lasă la răcit. Se pune tapioca la fiert, la foc mediu, amestecând din când în când ca să nu se prindă. Tapioca se fierbe până devine translucidă. Se lasă la răcit și se amestecă cu usturoiul pisat și ciupercile. Se pune în boluri mici și se lasă la rece.

Cozonac vegan

Ingredientele de care aveți nevoie pentru a obține un delicios cozonac vegan sunt: 540 g făină integrală de grâu, 60 ml + 1 lingură ulei sâmburi de struguri, 300 ml apă, 70 g zahăr de cocos sau zahăr brun, zeama și coaja de la o jumătate de lămâie, zeama și coaja de portocală de la o jumătate de fruct, 1 linguriță și un sfert de drojdie uscată, 1 linguriță praf de copt, ½ jumătate linguriță cu sare, ½ linguriță cu extract de vanilie.

Ingrediente pentru umplutură:

225 g nuci, 70 g zahăr de cocos sau zahăr brun, 2 linguri pudră de cacao, câteva picături de esență de rom, 1 lingură făină integrală de grâu, 115 ml apă.

Mod de preparare:

Într-un vas mare se amestecă toate ingredientele pentru aluat cu ajutorul unei linguri de lemn. Acoperiți vasul și lăsați aluatul să crească până se dublează volumul.

Atenție! Compoziția trebuie să fie elastică. Frământați zece minute pe o suprafață care este acoperită cu făină. Întindeți.

Într-un blender se amestecă toate ingredientele pentru umplutură, iar apa se adaugă treptat până se obține o pastă. Se întinde umplutura pe suprafața aluatului și se rulează. Puneți în tava acoperită cu hârtie de copt și ungeți cu puțin ulei deasupra. Introduceți la cuptor pentru aproximativ 45 de minute. Când îl scoateți, puteți unge cu sirop de arțar.

Nu uitați de hidratare

Și în acest caz, spun oamenii de știință trebuie să fim foarte atenți la consumul de apă, pentru că hidratarea este necesară pentru buna funcționare a organismului. De aceea, se recomandă ca apa să fie consumată înainte de masă și între felurile de mâncare. Dar niciodată după masă. În plus, pentru a nu fi îngreunată digestia, apa nu se consumă niciodată rece, ci doar la temperatura camerei.

Sursă foto: antena 3, lecturisiarome

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre