Vinete Magdus umplute și conservate în ulei de măsline

Rețeta de vinete Magdus umplute și conservate în ulei de măsline este o rețetă orientală de vinete mici, umplute cu un amestec de pătrunjel, nuci și usturoi, apoi conservate în ulei de măsline. Se servesc ca și aperitiv la mesele festive.
vinete micuțe, bune de intrat în borcane
usturoi
pătrunjel verde
ardei iute
ulei de măsline
zeamă de lămâie
Vinetele se spală bine și se fierb în apă clocotită cu sare pentru 20-30 de minute. Apoi se scot într-o sită și se lasă la scurs. Se urmărește să nu se pătrundă foarte rău vinetele și să nu își piardă forma.
Între timp, se prepară un amestec din pătrunjel verde, tocat, nuci măcinate, ardei iute tocat mărunt, usturoi pisat cu sare, ulei de măsline și zeamă de lămâie.
Vinetele scurse și răcite se crestează, iar în crestături se introduce compoziția de mai sus. Se pun vinetele umplute în borcane sterilizate, se completează cu ulei de măsline și se închid capacele. Apoi, se fierb borcanele cu vinete umplute la bain marie pentru aproximativ o oră, sau se dau la cuptor, la temperatură medie, pentru a se sigila ermetic. Borcanele cu vinete se lasă în apa fierbinte, sau în cuptor, după stingerea focului, până sunt răcite definitiv.
Se etichetează borcanele cu vinete umplute și se păastrează în cămară. Se servesc ca aperitiv, mai cu seamă la mesele festive, dar pot constitui și o garnitură la orice friptură.
Sursa: Chefi la cuțite
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook