Pe blogul ei, Pe masa din bucătărie, veţi găsi această reţetă gustoasă cu sos bolognese care se foloseşte îndeosebi cu paste, lasagna sau tagliatelle. Sosul pe bază de carne de vită măcinată din bucătăria italiană, tipic oraşului Bologna, ar trebui să conţină: pancetta, ceapă, morcovi, ţelină, pastă de tomate, vin roşu şi opţional, lapte sau smântână sau supă de carne. Noi vom folosi pentru această reţetă specială, care e uşoară şi destul de rapidă, doar ciuperci, ceapă, carne de vită măcinată şi pastă de tomate.
Ingrediente pentru ciuperci umplute cu carne de vită
50g unt,
6 ciuperci mari,
o ceapă mare,
350g carne tocată de vită,
câteva linguri de ketchup de casă,
200ml vin roşu, lapte sau supă de carne,
sare şi piper,
100g parmezan.
Mod de preparare
Se spală şi se curăţă ceapa, apoi se toacă mărunt. Ciupercile se spală sub un jet de apă rece, se curăţă, se taie picioruşele şi se toacă mărunt. Se pune wokul la încălzit, iar când senzorul de căldură e roşu, îi dăm drumul untului în tigaie să sfârâie până când se topeşte, apoi i se alatură ceapa şi picioruşele de ciuperci tăiate.
Când ceapa devine sticloasă, adăugăm şi carnea tocată de vită. Lăsăm până când carnea se albeşte şi îşi lasă sosul. Adăugăm vin roşu, lapte sau supă de carne, după preferinţă şi lăsăm 10-15minute până scade. Spre final, adăugăm şi câteva linguri de sos de tomate sau ketchup făcut în casă, cu ardei roşii şi gogoşari, asezonaţi cu sare şi piper, apoi umpleţi cu această compoziţie pălăriile ciupercilor pe care le aşezaţi frumos într-o tavă de yena unsă cu puţin ulei.
Le dăm la cuptor 20 minute la 160 de grade, apoi le scoatem şi radem parmezan peste fiecare umplutură în parte şi le mai lăsăm câteva minute(3-5) până se topeşte parmezanul. Aşezăm câte o ciupercă umplută pe frunze de pătrunjel, câţiva stropi de pastă de tomate sau ketchup şi gata. E ideal un topping de extra parmezan pentru pofticioşi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook