Din secretele unei vedete. Cum a scăpat Mirabela Dauer să fie exmatriculată din școală de director

Mirabela Dauer este una dintre artistele României care are amintiri frumoase din copilărie și din tinerețea ei, derulate pe vremea „lui Nea Nicu”. Adică în perioada comunistă, când și artiștii aveau anumite opreliști în activitatea lor. Cât despre restricțiile la care elevii trebuiau să se supună, nu există termen de comparație cu ceea ce se petrece azi în școli.

Mirabela Dauer a început să cânte la „Turturele”, o zonă din sectorul 3 al Capitalei din apropierea cartierului eveiesc, în casa de cultură de acolo. Școala ei generală era lipită de această casă de cultură. La serbările de la școală cânta muzică populară. Dar, după ce s-a dus la Casa de Cultură, Mirabela spunea că pasul a fost enorm: cânta cu orchestra radio și cu Sandu Abramovici.

Era perioada în care, adolescentă fiind, interpreta la Casa de Cultură, cu predilecție, melodii din repertoriu Margaretei Pâslaru a cărei fan devenise. Mirabela era cu câțiva ani mai mică decât Margareta, dar erau născute în aceeași zi din an. Amândouă erau mici de înălțime, iar Mirabela, care avea pe atunci 14-15 ani se gândea că va reuși și ea în muzică la fel ca idolul ei, Margareta debutând în muzică tot la 15 ani.

La un moment dat, după ce a primit laude și aprecieri de la profesorii ei de la Casa de Cultură din „Turturele”, Mirabela a obținut primul ei loc de muncă. Adică să cânte într-un local și să fie plătită. Cu mulți-mulți ani în urmă, artista a povestit un episod haios, care ar fi putut fi tragic dacă Dumnezeu nu o ajuta.

La un pas de exmatriculare, când a prins-o directorul în local

O formație care cânta seara într-un restaurant micuț avea nevoie și de soliști pentru programul artistic. Șeful trupei a auzit-o de mai multe ori cântând și i-a propus puștoaicei să vină cu ei și să cânte contra cost. Avea 15 ani.

Mirabela n-a ezitat, deși știa că va trebui să-și mintă părinții pentru lipsa de acasă. Pe artiști îi lua un microbuz de la Piața Ion Ovidiu, unde este acum Teatrul Național, și îi ducea unde trebuia. Adică la Săftica, la o grădină de la kilometrul 21, înainte de Snagov.

Mirabela avea de cântat trei-patru melodii acolo.

„De fapt eu eram puiul restaurantului, că eram mică și aveam cozi și uniformă școlară și eram încălțată cu bascheți din ăia albaștri chinezești. Eram în uniformă că cei de acasă nu știau că eu cânt la local. De aia eram și în bascheți. Aveam și o pereche de pantofi mai buni, dar nu cu toc, că ai mei erau niște oameni săraci și nu mă lăsau la școală cu pantofi și ăia buni. Atât mi ar fi lipsit să afle!

Și uite așa, într o seară m-a prins directorul școlii. Elevii nu aveau voie la restaurant neînsoțiți de părinți, darămite să mai și lucrez acolo!

Nu știu dacă luăm 10-15 lei de acolo și domnul director, furios, mi-a promis că mă exmatriculează. Dar nu a mai făcut-o, fiindcă a doua zi și a dat seama că el nu venise singur acolo, la grădină. Eu voiam doar să cânt, nu mă interesa nimic de el, unde, când… Vroiam numai să fiu lăsată să cânt. Cred că aș fi cântat și într -un coteț de câine!

Mai târziu am cântat și în baruri și în restaurante. Mi-a zis mie cineva odată că în restaurant este Academia unui cântăreț, că acolo își face el școala”, și dezvăluit din secretele vieții marea voce a României, Mirabela Dauer.