Documentar. Fostul șef de la Omoruri, Dan Antonescu, despre cele mai odioase crime pe care le-a văzut în cariera sa: „Asta nu pot să uit”

Documentar. Fostul șef de la Omoruri, Dan Antonescu, despre cele mai odioase crime pe care le-a văzut în cariera sa: „Asta nu pot să uit”
După o carieră de 23 de ani în poliție, dintre care 17 la Omoruri, colonelul în rezervă Dan Antonescu nu a putut să lase în urmă totul odată cu pensionarea, în 2009. Expertul criminolog scrie cărți și realizează emisiunea tv „Anchetete comisarului Antonescu”.

S-a născut cu un fler deosebit pentru a îmbrățișa cariera de polițist. Însă, nu s-a îndreptat către poliție odată ce a terminat școala, ci a simțit chemarea pe la 26 de ani. Chiar și așa, Dan Antonescu a demonstrate că a doua oară a ales perfect. A fost de trei ori avansat „la excepţional”, sărind de la un grad la altul mai repede decât prevedea legea, drept recompensă pentru rezolvarea unor cazuri deosebite. A fost făcut căpitan după cazul Ioan Luchian Mihalea, din 1993, şi a fost numit locotenent-colonel în 2000, în urma participării la ancheta în cazul criminalului grec Konstantinos Passaris.

Konstantinos Passaris

De-a lungul carierei, colonelul în rezervă Dan Antonescu (62 de ani) a întâlnit sute de crime, dar cel mai mult l-au impresionat faptele comise sau în care erau implicați copii. Sunt câteva cazuri șocante pe care și le amintește ca și cum ar fi fost ieri.

Copii cu mamă devenită criminală

Unul dintre acestea este cazul a trei copii a căror mamă devenise criminală. Era vorba despre un băiețel de 11 ani care rămăsese să aibă grijă de două surori mai mici, cât timp amma lor își ispășea pedeapsa. Nu era mare, căci femia a avut circumstanțe atenuante pentru fapta comisă, însă copilașii trebuia să supraviețuiască trei ani fără ea. Colonelul Antonescu investigase crima comisă de mama lor, iar micuţii au depus mărturie. Pentru că fuseseră acolo, de faţă.

„Am descoperit într-un canal de pe Buzeşti un cadavru, într-o stare avansată de putrefacţie. Bărbatul avea vreo 40 de ani. Am aflat că locuise prin zonă, lucrase la un service particular. L-am găsit şi în baza noastră de date: era plin de antecedente penale – viol, tâlhării. Între două pedepse la închisoare cunoscuse o femeie şi se mutase cu ea şi cu cei trei copii ai ei. Venea în fiecare seară beat acasă, o bătea, o jignea şi o supunea la perversiuni sexuale de faţă cu copiii. Femeia a încercat să se despartă de el, dar a ameninţat-o că îi omoară pe toţi. Era un nenorocit. Ea a suportat cât a suportat toată umilinţa asta inimaginabilă, până când n-a mai putut. Într-o seară, când bărbatul a venit terminat de alcool, i-a dat cu ceva în cap şi l-a omorât.”, povestește criminalistul ca cum ar avea dosarul în față.

După ce femeia și-a primit pedeapsa, Antonescu le-a explicat frumos copiilor, cu Codul Penal în faţă, cât este pedeapsa pentru crimă și de ce mama lor a primit una mai mică. De fapt, Antonescu a vorbit mereu cu copiii, pentru că şi ei îl vizitau destul de des. Îi spunea băieţelului că el este acum capul familiei şi că trebuie să aibă grijă de surioarele lui, vorbea cu ei despre şcoală, îi îndemna să îşi facă temele şi să se ajute între ei. Uneori, se întâlneau acolo şi cu mama lor, care era chemată pentru anchetă, în biroul lui Antonescu, ca din întâmplare. Îi îmbrăţişa cu nesaţ şi îl privea cald pe colonel, mulţumindu-i fără să rostească un cuvânt.

„Cât a stat în arestul de la Poliţia Capitalei, înainte să ajungă la penitenciar, am lăsat-o în câteva rânduri să se stea puţin cu copiii. Iar ei nu au văzut-o cu cătuşele la mâini sau în zeghe. Pe noi ne percepeau ca pe gazdele mamei lor. Am încercat cumva să-i protejăm. Trecuseră prin destule momente şocante.”, a mai rememorat Antonescu pentru adevarul.ro.

Copii care și-au ucis tatăl

Fost șef la Serviciului Omoruri din Capitală, Antonescu ține minte până la cele mai mici detalii și un caz cu patru copii frați care au devenit … criminali. Cel mai mare avea 12 ani, cel mai mic – 4.

„Tatăl lor venea acasă şi îi bătea cu bestialitate, îi jignea, îi umilea. Copiilor le murise mama şi rămăseseră doar cu el. Câţiva ani au mâncat bătaie probabil cu program. Au pus toţi patru fraţii mână de la mână şi l-au omorât pe tată. Au mers după aia la un vecin şi l-au anunţat: nea cutare, vino să îl iei pe tata. N-am mai suportat, l-am omorât. Asta te marchează. Să vezi cum abrutizarea, cruzimea, mârlănia unor oameni ajung  să facă din copii nişte criminali. Să faci anchetă cu nişte copii de şase ani care să reia firul despre cum şi-au omorât tatăl, asta nu pot uita.”

După o anchetă ca asta, Antonescu simțea nevoia să revină la preocupările și grijile cotidiene. Cel mai mult îl calmau plimbările prin supermarket, unde-i vedea pe oameni liniștiți, trăindu-și viața în mod normal. Intra în supermarket, lua automat un cărucior şi începea să se plimbe printre rafturi. Privea produsele aranjate fără să le vadă, se uita mai mult la oameni, se amesteca printre ei. Privea la normalitate: copii, părinți, bunici, oameni care făceau cumpărături, ceea ce era un semn că totul era la locul lui. După o jumătate de oră, polițistul ieşea fără să fi cumpărat un capăt de aţă, dar era liniştit.

Cum a ajuns polițist

Absolvent de liceu tehnic, Dan Antonescu a lucrat la Uzina 23 august, la secţia scule şi dispozitive verificatoare, prelucrări prin aşchiere. Spune că nu avea sau nu simţea că are vreo legătură cu meseria de poliţist, de fapt nu îşi dorise asta niciodată, deși a copilărit înconjurat de copii de poliţişti și chiar tatăl său fusese angajat în Ministerul de Interne.

A lucrat la uzină până când a auzit de un concurs la Şcoala de ofiţeri și a decis că e momentul să înceapă o viaţă nouă. Avea 26 de ani, iar la 28, în 1987, era deja în cadrul Poliţiei Capitalei. Mai întâi a activat la departamentul „Economic”, dar curând a realizat că el e făcut pentru altceva. Aşa că s-a cerut, în 1993, la „Omoruri”.

Cazul Ioan Luchian Mihalea și broasca țestoasă

Când vedea victimele, primul instinct al lui Antonescu era că îi va aplica o corecție zdravănă autorului, când îl va găsi. Însă, se liniștea când criminalul își primea pedeapsa, mult mai apăsătoarte decât o mamă de bătaie pe care ar fi putut să i-o dea comisarul. Aşa a fost şi în cazul asasinilor cunoscutului artist Ioan Luchian Mihalea. Când a văzut în ce hal l-au adus criminalii, abia aştepta să-i întâlnească, să le dea câteva, să se răcorească. Pe unul dintre ei, polițistul l-a ridicat de la serviciu, de la metrou. Un puşti de 20 şi ceva de ani care, împreună cu un prieten, îl ucisese pe Mihalea cu bestialitate pentru o cameră video, un casetofon şi 300 de grame de aur. Când a văzut cât de tânăr este asasinul, Antonescu a uitat ce ură strânsese la vederea cadavrului, bătut şi sugrumat cu cablul de la telefon.

A uitat pentru că tânărul acela mergea la închisoare pe viaţă.

În apartamentul lui Mihalea a găsit, într-un colţ, o broscuță într-un acvariu mic. Pentru că soția lui Mihalea nu a vrut-o, Antonescu a adoptat-o. A dus-o la birou, a învățat cum să aibă grijă de ea și a trăit animăluțul încă vreo zece ani.

După 17 ani la Omoruri, Antonescu a simţit că trebuie să spună stop. Acumulase o oboseală care nu mai trecea cu nimic, nici cu pastile, nici cu somn. Aşa că a decis să se pensioneze. În 2009, a spus adio muncii de polițist, însă a continuat să povestească în scris sau video despre experiența sa de partea legii.

Sursă foto: Agerpres, Fanatik, Arhivă