Doliu imens în lumea sportului. Un mare sportiv român a murit brusc, în floarea vârstei

Doliu imens în lumea sportului. Un mare sportiv român a murit brusc, în floarea vârstei
La 42 de ani, un infarct i-a curmat viața. A fost unul dintre marii campioni ai țării și toți cei care l-au cunoscut sunt marcați.

Momente grele pentru toți prietenii unui cunoscut campion. Doar 42 de ani a stat pe acest pământ.

Lumea sportului românesc, din nou în doliu. Un mare sportiv a plecat dintre noi în floarea vârstei

Constantin Florescu, singurul campion la box în trei țări, România, Canada și Germania, era cunoscut drept Rocky Floriano. Sportivul se stabilise în Canada de 20 de ani  și era originar din Pitești. În palmaresul său a obținut 11 victorii, din care opt prin KO, o remiză și două înfrângeri. După ce și-a încheiat cariera, acesta a devenit antrenor.

S-a stins din viață campionul meu

Săptămâna trecută, acesta a făcut un infarct, care i-a fost fatal. Vestea a fost dată de fratele său. Vestea morții a fost anunțată de către Alexandru Florescu, care, la fel ca întreaga familie, nu poate crede că e adevărat. ”S-a stins din viață campionul meu. Dumnezeu să te odihnească în pace, sufletul meu”, a scris Alexandru Florescu pe rețelele de socializare.

A murit în somn

Potrivit unui interviu pentru Ziare.com, Alexandru Florescu a povestit că fratele său s-a stins în somn, fără să aibă nici o problemă de sănătate. „A murit în somn. Avea toate analizele făcute, nicio problemă de sănătate. Așa a vrut Dumnezeu.

A lăsat un gol imens în inimile noastre, a lăsat în urmă 4 copii, părinții, frații, nepoții și foarte mulți prieteni. Era cel mai vesel si cel mai iubitor om posibil. Avea multe planuri de viitor”, a declarat acesta. Rocky Floriano a trecut la profesioniști în anul 2001 și a făcut cinste țării până în anul 2008.

Doroftei, extrem de mulțumit de viața din Canada

După multe probleme în România și marele nostru campion Leonard Doroftei a ales tot Canada să-și ducă zilele liniștit. Cu doi ani în urmă, el a vândut tot ce avea aici și a plecat alături de familie. Nici el nu a renunțat la box și le dă cele mai prețioase lecții celor care vor să-i calce pe urme.

Sursă foto: adevarul