În mijlocul iernii, vinul fiert este nelipsit din casa românilor. În plus, această băutură aduce și multe beneficii organismului.
E o plăcere să beți un astfel de vin fiert. Iată rețeta la care nu veți mai renunța
La prima vedere, a fierbe vin pare un lucru banal. Nu e deloc așa, pentru că trebuie să cunoașteți câteva secrete. În primul rând, vinul folosit trebuie să fie unul roșu, de cea mai bună calitate. De asemenea, trebuie să știți și care sunt condimentele necesare: scorțișoară, cuișoare, anason, cardamon, coajă de portocală, ghimbir.
Iar pentru ca gustul să fie cu adevărat inconfundabil, adăugați întotdeauna și câteva bucățele de măr. Și tot pentru o aromă deosebită, se recomandă să folosiți doar zahăr brun, dar nu într-o cantitate mare.
Vinul fiert nu se fierbe
Potrivit specialiștilor, vinul fiert nu trebuie… fiert, așa că imediat ce ajunge în punctul de fierbere trebuie luat repede de pe foc. Condimentele pe care alegeți să le folosiți se vor adăuga în vin doar după ce este zahărul s-a topit. Încercați să folosiți doar bețișoare de scorțișoară și nu pulbere. Pentru început, puneți vinul la fiert și când s-a încălzit, adăugați și zahărul, apoi amestecați până când acesta se topește.
Beneficiile vinului fiert
Oamenii de știință susțin că persoanele care aleg să bea o cană cu vin fiert pe zi au toate șansele să nu răcească deloc iarna. Asta pentru că vinul fiert este un antiinflamator de excepție, grație resveratrolului conținut. De asemenea, vinul fiert stimulează apetitul și dă energie organismului, dar în același timp îmbunătățește și digestia.
Și pentru că este un antioxidant de excepție, scade și presiunea arterială și ține departe apariția demenței, dar și a Alzheimer-ului. Atenție! Nu consumați vin fiert în exces, pentru că acesta crește riscul de boli hepatice, insuficiență cardiacă. Se recomandă ca vinul fiert să fie consumat din căni de lut.
Sursă foto: idei pentru vacanta
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook