Simona Ionescu / Redactor Șef
Édith Piaf a fost una dintre cele mai mari artiste ale secolului trecut. Avea să influenţeze puternic cultura franceză și europeană a secolului al 20-lea. Ea a impus, în Franța și în întreaga lume, genul muzical „chanson réaliste” (cântecul realist).
Posteritatea i-a iertat viața care a abundat în alcool, țigări, sex, dezmăț și dependenţa de droguri. Au rămas doar cariera sa artistică remarcabilă, melodiile ei tulburătoare, nemuritoare, simbol al spiritului parizian, abilitatea excepţională de a transforma durerea în artă, pasiunea pentru meseria sa până la limita forțelor sale, o artistă legendară care cu greu va putea fi uitată.
Édith Piaf era mână de om (avea 1,47 m înălțime), cu multe suferințe în suflet, dar vocea și interpretările sale deosebite a emoționat generații de oameni. Toate angoasele și frământările unei lumi a periferiei şi a sărăciei erau în cântecele ei.
În urma ei, au rămas cântece nemuritoare, precum „Non, je ne regrette rien”, „La vie en rose” ori „Milord”, dar şi o poveste de viaţă construită dintr-un şir incredibil de evenimente nefericite, o întregă existenţă trăită sub spectrul tragediei.
Édith Giovanna Gassion, pe numele ei real, s-a născut „în braţele unui poliţist”, la 19 decembrie 1915, sub un felinar din strada Villette, din Paris. Părinţii ei erau Aneta Maillard, de origine italo-algeriană, o artistă alcoolică, jumătate prostituată, jumătate cântăreaţă stradală, cunoscută prin barurile din Belleville sub numele de Line Marsa, şi Alphonse Gassion, un acrobat de circ.
Mama sa o va abandona după naştere, iar copila este crescută, pentru câteva luni, într-o cocioabă infectă, plină de păduchi şi râie, de bunicii materni care o hrăneau des cu lapte amestecat cu vin roşu. Apoi, va fi înredinţată spre creştere bunicii din partea tatălui, urmând să crească într-un bordel în care aceasta era matroană.
La vârsta de 3 ani a rămas complet oarbă, din cauza unei afecţiuni numite keratită, care a dus la inflamarea corneei. Biografii săi au spus că şi-a recuperat vederea în mod miraculos, după aproape patru ani, şi după ce prostituatele au fãcut chetă pentru a o trimite într-un pelerinaj însoţit de rugăciuni, pentru recuperarea handicapului ei.
După încheierea Primului Război Mondial, tatăl său este angajat la un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință.
Dar tatăl său nu reuşea să adune suficienți bani, micuţa Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel ceva „mărunţiş”, pentru a-şi ajuta tatăl.
În anul 1932, la doar 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont, însă ea nu avea timp să-şi îngrijească copila, botezată Marcelle, care va muri de meningită, la doar doi ani.
Édith s-a trezit la vârsta de 20 de ani obligată să frecventeze lumea cea mai mizeră a societății pariziene, a vagabonzilor, proxeneților, traficanților de droguri, a prostituției, în care continua să cânte pentru a se putea întreţine, la limita subzistenţei.
În anul 1935, îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny’s” de pe „Champs-Élysées”, care o invită să cânte în localul său câteva melodii, apariţie care a reprezentat debutul său artistic. Leplée îi inventează numele de scenă Édith Piaf, sau „môme Piaf” (micuța Piaf), datorită staturii ei scunde.
Aici înregistrează primele sale succese, iar celebrii Maurice Chevalier și Jacques Canetti, impresar la radio, au fost impresionaţi de calităţile ei. Anul următor, Leplée este asasinat, iar Édith se află pe lista suspecţilor de crimă. Presa de scandal îi popularizează atât de mult numele, încât, după ce ancheta a stabilit că este nevinovată, publicul o va îndrăgi fără limite.
În anul 1937, Édith Piaf semnează un angajament cu Teatrul „ABC” din Paris, iar impresarul Raymond Asso, cu care avea să împartă şi un episod amoros, îi înregistrează discul „Mon légionnaire”. Este momentul în care Édith Piaf este remarcată pentru vocea plină de dramatism, ce acoperă nuanțe infinite, un timbru excepţional, izvorât din nelinişte şi revoltă.
În perioada următoare, Édith începe mai multe legătururi amoroase. Anul 1944, a adus o furtunoasă poveste de dragoste înfiripată între Édith Piaf și Yves Montand, un tânăr cântăreț debutant la acea vreme.
În anul 1946, Édith călătorește pentru prima dată la New York, pentru a cunoaşte gloria. Devine răsfăţata Statelor Unite. Peste Ocean, avea să-l cunoască pe boxeurul Marcel Cerdan, cel care va fi marea ei dragoste şi pe care îl va numi „le meilleur amant du monde” (cel mai bun amant din lume). Însă. la 27 octombrie 1949, Marcel Cerdan și-a pierdut viața în urma prăbuşirii avionului în care călătorea, în zona Insulelor Azore.
În seara tragediei, a ales totuşi să urce pe scenă, iar la „Imnul iubirii”, cântat, ca nimeni alta, când a ajuns la versurile “Dumnezeu îi reuneşte pe cei ce se iubesc“, artista a leșinat pe scenă.
La 29 iulie 1952, Édith se căsătorește cu Jacques Pills, însă artista trăia între succese muzicale, dependenţa de medicamente, alcool şi numeroase cure de dezintoxicare. Au urmat alte eşecuri în viaţa sentimentală, dar şi numeroase turnee de mare succes, precum cele desfăşurate la New York, Mexico City, Rio de Janeiro sau Paris.
În anul 1956, s-a produs separarea de Jacques Pills şi un nou amant, cântărețul de origine greacă Georges Moustaki, pe care ea îl lansase pe scenele pariziene şi alături de care avea să dea naştere capodoperei muzicale „Milord”, unul din remarcabilele ei succese.
În anul 1958, Édith suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri atroce, care o vor face dependentă şi mai mult de medicamente puternice.
În debutul anului 1959, Édith susţine un concert la New York, însă spre finalul spectacolului se prăbușește pe scenă, momentul reprezentând, în opinia biografilor ei, începutul sfârşitului, o perioadă marcată de din ce în ce mai dese internări prin spitale şi din ce în ce mai rare concerte.
În anul 1961, în pofida stării de sănătate deteriorate, înregistrează un succes remarcabil într-un concert în sala Olympia, cu melodia ei iconică, „Non, je ne regrette rien”.
În primăvara anului 1962, artista se îmbolnăveşte de bronhopneumonie, însă şirul incredibil de evenimente nefericite din viaţa personală nu o împiedică să se recăsătorească, la 9 octombrie 1962, unindu-şi destinul cu Theophanis Lamboukas, un bărbat mult mai tânăr ca ea, în vârstă de doar 26 de ani.
Anul 1963 a găsit-o Édith Piaf epuizată de necazuri, de consumul de medicamente, doctorii îi stabilesc un diagnostic crunt. La 18 martie 1963, urca pentru ultima oară pe scenă, iar după o lungă convalescență, artista avea să moară la 10 octombrie 1963, în urma unei hemoragii interne declanşate de insuficienţa hepatică provocată de abuzurile de medicamente şi alcool.
Édith Piaf a fost înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise” din Paris, în prezenţa a peste 40.000 de oameni. A fost prima dată după Război când circulaţia este întreruptă în capitala Franţei, pentru a permite unei mulţimi imense de admiratori, circa 160.000 de oameni, să-i aducă un ultim omagiu.
În februarie 2007, avea loc premiera filmului „La vie en rose”, care prezintă viaţa cântareței Edith Piaf. Filmul a câștigat două Oscaruri, patru premii BAFTA, cinci premii Cesar, iar pentru performanța sa în rolul Piaf, Marion Cotillard a devenit prima actriță franceză care a câștigat un Oscar pentru un rol în limba natală.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
